CSM Bucuresti – Buducnost, finală de vis la ”Bucharest Trophy”

Ziua de sâmbătă a fost decisivă pentru stabilirea finalistelor la ”Bucharest Trophy”, cel mai tare turneu handbalistic al verii, desfășurat la Sala Polivalentă din Capitală în organizarea CSM București, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului General al Capitalei.

10616033_723180367735745_2238372144648699094_n

În Grupa A, ZRK Buducnost Podgorica (Muntenegru) și-a continuat evoluția solidă, câștigând și al doilea joc, disputat cu BBM Bietigheim (Germania), scor 28-21. Exceptând primele 15 minute, când nemțoaicele au ținut cât de cât aproape de fosta câștigătoare a Ligii Campionilor din 2012, meciul a curs într-o singură direcție, cu Buducnost la timonă. Cel mai așteptat meci al zilei a fost însă cel dintre CSM București și Astrachanochka (Rusia), care a stabilit învingătoarea Grupei B și, implicit, a doua calificată în finală.

    În fața a 1500 de suporteri, echipa bucureșteană a obținut o victorie superbă, scor 25-19. Cu portarul Mayssa Pessoa în zi excelentă și cu o linie de 9 metri în care au excelat Linnea Torstenson și Ana Paula Rodrigues, CSM București și-a confirmat pretențiile pentru noul sezon.
    Duminică, de la ora 19:00, jucătoarele antrenate de Mette Klit vor avea cel mai important exemen din presezon, o finală de vis contra echipei la care joacă Cristina Neagu. Pentru locurile 5-6 se vor întâlni, de la ora 14:00, Bietigheim – Muratpașa, iar pentru locurile 3-4 va fi un duel rusesc, Rostov Don – Astrachanochka.

Rezultate de sâmbătă

Grupa A: Buducnost – Bietigheim 28-21 (18-9)
Buducnost: Radmila Petrovic 9, Cristina Neagu 4, Katarina Bulatovic 3, Nina Bulatovic 2, Ema Ramusovic 1, Dragana Cvijic 2, Majda Mehmedovic 4, Jelena Despotovic 1, Biljana Pavicevic 1, Milena Knezevic 1.
Bietigheim: Linda Mack 1, Kira Eickhoff 1, Gina Lorentsen 2, Annamaria Ilyes 2, Hanna Yttereng 2, Klaudia Pielesz 4, Angela Malenstein 9.
Grupa B: CSM București – Astrachanochka 25-19 (10-9)
CSM: Fernanda Da Silva 1, Iulia Curea 1, Ekaterina Vetkova 1, Carmen Martin 3, Bianca Bazaliu 1, Cristina Vărzaru 3, Ana Paula Rodrigues 6, Linnea Torstenson 5, Irina Glibko 1, Patricia Vizitiu 2, Mihaela Tivadar 1.
Astrachanochka: Poliana Kuznetcova 5, Maria Rachiteleva 3, Olga Gorshenina 2, Karyna Yezhykava 6, Iana Zhilinskaite 2, Dziana Ilyina 1.

Citește si...

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Doar amendă pentru Bogdan Burcea !

Redacția

Costică Buceschi revine în Liga Florilor!

Redacția

Ovidiu Mihăilă dat afară de la SCM Craiova

Redacția

Statistica handbalului românesc pe banii cluburilor !

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More