CSM București caută a patra calificare în Final Four

EHF Champions League se apropie de final, iar fetele de la CSM București sunt gata să atace sferturile de finală ale celei mai importante competiții intercluburi din Europa!

  • CSM București întâlnește, duminică, 1 mai 2022, de la ora 17:00, formația daneză, Team Esbjerg, în drumul spre Final Four-ul de la Budapesta. Tigroaicele vor disputa primul meci acasă, în Sala Polivalentă din Capitală, returul fiind programat în Danemarca, la o săptămână distanță, pe 8 mai 2022.

Pentru a opta oară față în față, după ce, în actualul sezon, s-au mai întâlnit de două ori, în faza grupelor EHF Champions League. În primul meci, danezele de la Esbjerg și-au adjudecat cele 2 puncte, după o victorie obținută pe muchie de cuțit, în ultimele minute (22-21). În meciul retur, la București, bucureștencele au remizat cu Esbjerg, scor 29-29.

Cristina NEAGU: Nu ne-am putut antrena în Sala Polivalentă / FOTO: Facbook CSM Bucuresti

„E un dezavantaj şi faptul că nu ne-am putem antrena în Sala Polivalentă unde vom juca meciul. Nu am mai intrat acolo de săptămâni bune, abia am reuşit să obţinem să jucăm acest meci acolo. Lucrurile nu sunt aşa cum ne-am dori, dar suntem într-un sfert de finală şi vrem să trecem mai departe. Sunt puţin obosită pentru că am făcut ocolul lumii ca să ajungem în Insulele Feroe, deci a fost o săptămână care m-a afectat destul de mult din punct de vedere fizic, dar e un moment important şi sunt motivată să dau tot ce am mai bun”, a spus Neagu pentru AGERPRES.

 

Citește si...

Minaur va juca în sferturile de finală cu Bregenz Handball (Austria)

Ionuț Popa

David Ginesta Montes după înfrângerea cu Esbjerg

Mircea M

Minaur s-a calificat în sferturile EHF European Cup

Szabi R

Rapid, eliminată din Liga Campionilor

Oana B

Gloria Bistrița – Bensheim 33-24. Victorie în ultimul meci din grupele EHF European League

Oana B

CSM Târgu Jiu în fața ultimului joc european al sezonului

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More