CSM Ploiești a fost retrasă din Cupa EHF!

Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a înştiinţat, în această dimineaţă, Federaţia Europeană de Handbal că retrage echipa feminină de senioare din Cupa EHF.

CSM Ploieşti se calificase în turul al II-lea al competiţiei după ce a trecut cu o dublă victorie, 26-24 şi 31-20, de formaţia HC Neistin, din Insulele Feroe.

„Din păcate, din cauza situaţiei financiare de la club, am fost obligaţi să luăm această decizie. Numai eu ştiu ce a fost după al doilea meci cu echipa din Feroe, când, deşi au câştigat şi se calificaseră, fetele noastre plângeau, ştiind ce va urma. Nu am putut să le privesc în ochi nici pe ele, nici pe Neven Hrupec, pentru că munca lor, realizată chiar şi în condiţiile ştiute, doar şase jucătoare de câmp şi un portar, probabil cu 20% din potenţialul lotului gândit, fusese în van. E păcat că s-a ajuns aici, după ce construisem o echipă cu care sunt sigur că treceam fără probleme şi de turul următor şi de faza grupelor. Ne propusesem să jucăm finala competiţiei, obiectiv care ne aducea şi o sumă de bani, dar iată că am fost nevoiţi să ne oprim aici şi să ne retragem din Europa”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.

CSM Ploiesti ar fi urmat să dispute o dublă manşă cu echipa slovacă Iuventa Michalovce în zilele de 15-16 octombrie (turul, la Ploieşti) şi 22-23 octombrie (returul, în deplasare).

[themeum_category category=”baschet” layout=”carousel” title=”citeste si” maxpost=”9″]

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

S-a stabilit programul Ligii Florilor, ediția 2026-2027

Redacția

Liga Florilor își află programul pentru noul sezon

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More