CSM Târgu Jiu, învinsă acasă de Costa del Sol, în EHF European League

Gorjencele au fost învinse de Costa del Sol Malaga cu scorul de 35-25 (16-13), duminică, pe teren propriu, într-un meci din Grupa D a competiţiei feminine de handbal EHF European League.

Peste 1100 de spectatori au luat cu asalt Sala Sporturilor din Târgu Jiu pentru a fi alături de gorjence la primul meci pe teren propriu din faza grupelor EHF. A fost o premieră pentru gruparea gorjeană, iar emoțiile unei astfel de confruntări se pare că și-au spus cuvântul în jocul echipei. Chiar și în condițiile în care a pierdut confruntarea, echipa a fost susținută în permanență de spectatorii gorjeni, care la final le-au aplaudat pe fete și le-au încurajat.

Liviu Andrieș a ținut să le mulțumească spectatorilor prezenți la sală și și-a cerut scuze pentru prestația echipei sale.

A doua înfrângere consecutivă pentru echipa gorjeană

”Țin să le mulțumesc spectatorilor prezenți la sală și îmi cer scuze pentru prestația noastră. Ne-au dominat din punct de vedere al experienței, pentru că au foarte multe meciuri jucate în cupele europene. S-a văzut acest lucru, noi am avut trac, chiar dacă am jucat acasă.  Nu am jucat nimic. Pentru noi e o premieră și nu am știut să ne bucurăm de acest meci. ”,

a spus Liviu Andrieș la conferința de presă.

artemide melampo
cadeira gamer é boa para home office
jayden daniels lsu jersey
nike air force 1 07 essential icon clash
nike air zoom golf shoes ebay
werkzeug leder
fronius symo hybrid batterie
tasse latte Switzerland
poupéé lol
jordan max 720
nikon milc fényképezőgép
puma gaming chair
new hermes white oran oasis sandal slipper 38 us 8 shoes flats
brandon aiyuk youth jersey
custom made basketball jerseys

CSM Târgu Jiu va juca următorul meci din EHF pe 20 ianuarie, în deplasare, cu formaţia norvegiană HK Sola. Însă cel mai apropiat duel este cel din Liga Florilor. Miercuri, 17 ianuarie, de la ora 17.30, CSM Târgu Jiu va juca, tot pe teren propriu, cu Dunărea Brăila.

Citește si...

Continuă „bășcăliile” la Pro’Arena

Mircea M

Scandal în voleiul românesc

Redacția

Cupa României: Finalele se joacă la Blaj

Mircea M

Gorjencele învinse la Rm.Vâlcea

Vasile.M

Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV

Redacția

Aur după 52 de ani. Felicitări, Rareş Toader!

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More