CSM Târgu Jiu învinsă la Brașov

CSM Târgu Jiu a pierdut meciul disputat în deplasare, cu Corona Brașov, partidă care a contat pentru etapa a 14-a din Grupa A din Liga Națională de Baschet Masculin Getica 95. Gruparea ardeleană s-a impus cu 90-78, grație evoluției din primul sfert al meciului.

Pe sferturi scorul a fost 34-24, 17-17, 17-13, 22-24

Echipa gazdă a început mai bine meciul și a reușit să se impună la capătul primelor 10 minute de joc, când a urcat la +10 pe tabelă, scor 34-24, grație aruncărilor din spatele semicercului. În sfertul doi, baschetbaliștii gorjeni au echilibrat jocul și s-au apropiat pe tabelă la doar 6 puncte. Actul doi s-a încheiat însă la egalitate, scor 17-17, iar gazdele au intrat la pauza mare tot cu +10 pe tabelă, scor 51-41.

Gorjenii au început bine actul trei al partidei de la Brașov, când au reușit să se apropie, din nou, la 6 puncte de echipa gazdă, scor 54-48. Gazdele au gestionat însă mai bine finalul sfertului și-au reșit să-l câștige cu 17-13. Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu nu au cedat lupta și au dominat finalul de meci în încercarea de a reveni pe tabelă. Băieții lui Kresimir Basic au redus din nou diferența până la 6 puncte, dar nu au mai avut timpul necesar pentru a forța o revenire spectaculoasă. Gorjenii s-au impus în ultimul act cu 24-22, dar insuficient pentru a putea întoarce rezultatul pe tabelă. Basic consideră că jocul gazdelor din primul sfert, atunci când brașovenii au fost foarte inspirați de la 3p, a făcut diferența în acest meci, în timp ce, în celelalte secvențe ale partidei, jocul a fost unul destul de echilibrat.

 ”Corona a deschis meciul incredibil de bine. Brașovenii au reușit 8 aruncări din spatele semicercului doar în primul sfert. A trebuit să alergăm după ei tot meciul și asta ne-a îngreunat munca.Trebuie să-i felicităm pe jucători, pentru modul în care au luptat, dar la final a câștigat echipa care a fost mai constantă”. Kresimir Basic, antrenor CSM Târgu Jiu:

Citește si...

Victorie în decisiv pentru Arcada pe terenul campioanei!

Redacția

Danemarca este noua campioană europeană. În România NU s-a transmis competiția la TV!

Oana B

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More