CSS Lugoj, noua campioană la junioare

CSS Lugoj este noua campioană a junioarelor la volei. Formația antrenată de Dorin Horvath a cucerit titlul după un meci de cinci seturi, câștigat chiar în fața campioanei, Dinamo.

Programarea competiției a făcut ca CSS Lugoj și Dinamo să se întâlnească în ultima etapă a turneului final, iar pozițiile lor din clasament să arate că victoria uneia dintre echipe este echivalentă cu obținerea titlului de campioană. S-au impus lugojencele în decisiv, 3-2 (25-10, 19-25, 25-20, 19-25, 15-7) și au devenit astfel campioane. Ele s-au aflat la egalitate de puncte, 11, cu Dinamo, ocupanta locului secund, dar au avut în total patru victorii, cu una mai multe decât formația bucureșteană antrenată de Daniela Mincă și de Adrian Radu.

Pe locul al treilea s-a situat Dacia Mioveni 2012, formația antrenată de Valentin Fianu învingând cu scorul de 3-2 (25-19, 20-25, 25-12, 23-25, 15-9), tot în ultima etapă, pe CTF Mihai I București. Și acest meci ar putea fi comparat cu o finală pentru locul 3, pentru că înaintea lui cele două echipe erau despărțite de doar două puncte.

Pe locul 5 s-a clasat CSM București, iar pe 6 CSS Bega Timișoara.

blankblankblank

Premii Individuale Acordate La Turneul Final

MVP: Georgiana Popa (CSS Lugoj)

Cea mai bună extremă: Gabriela Dumitru (Dacia Mioveni)

Cel mai bun centru: Dalia Vîrlan (Dinamo)

Cel mai bun libero: Alexandra Ion (Dinamo)

Cel mai bun coordonator: Maria Nemeș (CTF Mihai I)

Cel mai bun universal: Denisa Bizdrigheanu

Cea mai promițătoare jucătoare: Carla Pîrv (Bega Timișoara)

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Sportivii loturilor naționale beneficiază de dublă asigurare!

Redacția

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More