”Cupa Viitorul”, ambasadorul sportului sălăjean!

Competiția organizată de Clubul Sportiv ”Viitorul Zalău”, aflată la ediția a XIII-a, capătă de la an la an o amploare tot mai mare și se bucură de recunoaștere atât la nivel național, cât și internațional.

Fotbalul rămâne sportul rege, iar ”Cupa Viitorul” a reprezentat cel mai bun ambasador al Sălajului în atragerea de ”suporteri”, capital de imagine asupra județului nostru dar și potențial de investiție în dezvoltarea infrastructurii sportive.

“Mă bucur să ne revedem în această formulă. Ne aflăm în al optulea an în care organizăm acest meci. Sunt partener al clubului Viitorul în organizarea acestui turneu, devenit peste ani unul internaţional. Turneul a crescut în valoare şi în vizibilitate de la an, la an, iar eu, împreună cu o serie de oameni, majoritatea sălăjeni, să organizăm un meci de deschidere în care să evolueze şi foste glorii ale fotbalului românesc. La evenimentul din acest an avem până în acest moment confirmarea foştilor fotbalişti: Miodrag Belodedici, Mihail Majearu, Florentin Petre, Eugen Trică, Ionel Ganea, Marian Savu, Alex Clement şi Valentin Savadoşi. Ne-am gândit în acest an şi la câţiva foşti jucători care au ceva pentru fotbalul din Sălaj, astfel că i-am mai invitat pe Vasile Jula, Leo Grozavu şi Grigore Păşcuţă”, a declarat deputatul Lucian Bode.

Meciul de deschidere este programat luni seara, începând cu ora 20, la Baza Sportivă “Viitorul” din Hereclean.

Ediţia a XIII-a se va derula în perioada 21-25 august, urmând să se organizeze pe şase categorii de vârstă: 2004, 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010. 

[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”volei” maxpost=”9″]

Citește si...

Federația Română de Fotbal împlinește azi 94 de ani

Redacția

Andrada Vincze, psiholog sportiv: „Nu trebuie avem așteptări nerealiste cu privire la performanță

Redacția

Gala Sportului Românesc 2023 oferă premii la 19 categorii

Redacția

Bugetul sportului este de 104 milioane de lei. Elisabeta Lipă după sistarea finanțării de către ANS!

Oana B

Constantin Din: E o neînţelegere, handbalul va primi finanţare

Mircea M

Rușinea handbalului românesc. Imaginile de toată jena

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More