joi, august 18, 2022

Decizie definitivă în cazul morții lui Patrick Ekeng!

by Redacția

Mihaiela Elena Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbuşit pe teren în timpul unui meci în anul 2016, a fost condamnată definitiv luni de Curtea de Apel Bucureşti la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, ea fiind găsită vinovată pentru că nu a efectuat la timp manevre de resuscitare pentru a-i salva viaţa sportivului, informează AGERPRES.

2 minute și 47 de secundeau trecut între momentul prăbușirii lui Ekeng pe gazon și urcarea lui în salvare. Până când ambulanța a ajuns la Floreasca au trecut în total 7 minute!

Curtea de Apel Bucureşti a respins luni apelurile formulate de procurori, Mihaiela Elena Duţă şi rudele lui Ekeng, fiind menţinută sentinţa dată în iunie 2020 de Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti privind efectuarea de către Mihaiela Elena Duţă a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Pe de altă parte, CAB a menţinut dispoziţia tribunalului ca medicul şi SC Puls Medica SRL să plătească peste 200.000 de euro membrilor familiei Ekeng, reprezentând daune morale, însă a respins cererea acestora de acordare a unor despăgubiri materiale.

Astfel, judecătorii au respins cererea privind acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 655.200 euro, formulată de Natalie Mindjae Enouga.

Citește și...

Acest site utilizează cookie-uri. Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul site-ului, pentru a analiza traficul și pentru a-ți asigura o experiență cât mai plăcută. Pentru a continua navigarea pe site-ul nostru, te rugam să îți exprimi acordul asupra folosirii acestora. Accept Mai multe detalii