Dedu reclamă la IHF arbitrajul din meciul cu Norvegia

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a anunţat că va fi făcută o analiză video a arbitrajului din meciul România – Norvegia, din cadrul turneului preolimpic, şi că în cazul în care vor fi descoperite erori va face o adresă către federaţia internaţională, informează AGERPRES. 

„Este greu este trist să câştigi şi să nu te califici. Este o competiţie normală, avem jucătoare cu mare experienţă, care au mai trecut prin astfel de momente. În primul meci s-a pierdut calificarea, când noi nu am făcut un meci reuşit. Nu vreau să mă antepronunţ, dar o să facem o analiză a arbitrajului de la meciul cu Norvegia, pentru că mie mi s-a părut că ceva nu a fost OK. În cazul în care se adevereşte ceea ce am văzut, o să analizăm asta într-un colectiv de profesionişti, vom face o adresă către IHF vizavi de acest lucru”, a declarat Dedu la sosirea delegaţiei României în ţară.

Dedu le-a răspuns şi criticilor săi, care i-au cerut în mai multe rânduri demisia: „Din gură este foarte uşor. Cred că răspunsul la toate astea îl găsiţi chiar la jucători şi jucătoare” a declarat pentru AGERPRES.

Citește si...

S-a dat startul politic pentru conducerea FR Handbal

Iulian A.

EHF introduce „Jocurile Europene de Handbal” începând cu 2030

Redacția

România a încheiat Trofeul Carpați cu trei victorii

Iulian A.

LEGEA Novak a fost votată în Parlament! Gheorghe Tadici și Constantin Din despre ponderea de 40% români într-o echipă

Ionuț Popa

Program Trofeul Carpați

Szabi R

Handbalul românesc și tehnologia

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More