Djokovic a câştigat turneul de la Roland Garros

Novak Djokovici, liderul mondial ATP, a câştigat, duminică, pentru a doua oară turneul de la Roland Garros. Novak a câștigat al 19-lea său trofeu de grand slam.

Djokovici l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, ocupantului locului 5 mondial, scor 6-7 (6), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, în patru ore şi 11 minute. Sârbul s-a impus de nouă ori la Australian Open, de cinci ori la Wimbledon, de trei ori la Australian Open, iar acum a obţinut al doilea său titlu la Roland Garros, după cel cucerit în 2016. Djokovic şi Tsitsipas s-au înfruntat pentru a opta oară în circuitul profesionist, avantajul fiind de partea sârbului, care s-a impus de şase ori.

Cei doi s-au întâlnit anul trecut în faza semifinalelor la Roland Garros, victoria revenindu-i şi atunci lui Djokovic, tot în cinci seturi (6-3, 6-2, 5-7, 4-6, 6-1).

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

Două echipe românești intră în turul doi al Cupei Challenge

Redacția

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Bogdan Tănase înaintea jocului de la Ljubljana

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More