Dorinel Munteanu, liderul selecțiilor la echipa națională, a semnat un contract cu Astra Giurgiu. Fostul internațional va fi ajutat de Martin Andrei, Cătălin Ciorman și Nils Haacke.
Munteanu, care îl înlocuiește pe Oleg Protasov, a debutat ca antrenor în Campionatul Național Liga 1 pe banca echipei CFR Cluj în 6 august 2005, cu ocazia partidei Sportul Studențesc – CFR 1-1. De atunci a adunat 200 de meciuri în prima ligă ca principal la CFR, FC Argeș, FC Vaslui, Steaua, Oțelul și Dinamo.
În 2011, Dorinel Munteanu a cucerit cu Oțelul Galați titlul de campion și Supercupa României.
