Echipele favorite s-au impus, marţi, la Bistriţa, în meciurile din optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin, ediţia 2020-2021. În această competiției s-au înscris 15 echipe, 14 din Liga Florilor iar cea de-a 15-a este Universitatea Cluj-Napoca.
CSM Bucureşti a învins-o pe Gloria Bistriţa-Năsăud, cu scorul de 29-21 (14-9), având în Cristina Neagu cea mai bună marcatoare (9 goluri). Vicecampioana Minaur Baia Mare a trecut de CSM Slatina cu 28-25 (14-13), Ana Maria Tănasie a reuşit 7 goluri, iar Cristina Laslo 6.
SCM Râmnicu Vâlcea, medaliată cu bronz în campionatul trecut, a învins-o pe SCM Craiova, cu 34-25
(19-11). Mireya Gonzalez a marcat 8 goluri, iar Asma Elghoui şi Zeljka Nikolic, câte 7.
Cel mai interesant meci a fost cel dintre Măgura Cisnădie şi HC Dunărea Brăila, care s-a decis la aruncările de la 7 metri.
Dunărea a avut 13-12 la pauză, la final scorul a fost 25-25, iar la aruncările de departajare brăilencele s-au impus, câştigând cu 31-30. Marina Dmitrovic (ex-Brăila) a fost cea mai bună marcatoare a echipei din Cisnădie, cu 10 goluri. De la Dunărea s-au remarcat Aneta Udriştioiu şi Ana Paula Rodrigues Belo, cu 7 goluri fiecare.
Final Four-ul competiției va avea loc pe 28 și 29 august, la Brăila, iar meciurile sunt programate la orele 11.00 și 15.30 în fiecare din cele două zile. Toate meciurile vor fi transmise pe platforma de livestreaming a Federației Române de Handbal.
