Eduard Novak: Sportul românesc trebuie adus în secolul 21

Ministerul Sportului trebuie să-și consolideze rolul de autoritate guvernantă în acest domeniu, cu o rescriere foarte exactă a hărții instituționale. Sportul trebuie adus în secolul XXI, cu o abordare integrată, iar Strategia Națională trebuie însoțită de un plan operațional de acțiune, ca să poată fi implementată cât mai repede.

În cadrul consultărilor pentru elaborarea Strategiei Naționale pentru Sport, întâlnirea cu reprezentanții ministerelor Educației, Sănătății și Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au evidențiat importanța comunicării la nivel interministerial, mai ales în proiectele strategice. Împreună cu invitații de astăzi, cărora le mulțumesc pentru inputul important și pentru implicare, am identificat necesitatea ca, în viitorul tablou al sportului românesc, să fie foarte bine definite responsabilitățile și competențele tuturor actorilor implicați.

În fazele următoare, dialogul și colaborarea cu colegii din Grupul interministerial pentru realizarea Strategiei Naționale pentru Sport vor continua susținut, pentru că avem un obiectiv comun: ieșirea din paradigma care face ca sportul românesc să fie privit de zeci de ani ca o chestiune minoră. Dincolo de starea de bine, de performanță și medalii, este vorba și despre sănătatea nației, iar o națiune sănătoasă este una puternică și productivă. Sportul este important!

Citește si...

European League 2026: România învinsă în trei seturi de Letonia!

Redacția

România (F), victorie cu Letonia în primul meci din European League 2026

Redacția

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More