EHF EURO 2014, Franta noua campioana europeana la handbal masculin!

Franta a invins Danemarca, scor 41-32, in finala Campionatului European de handbal masculin si a cucerit medalia de aur si sunt pentru a treia oara campioni europeni.

franta noua campioana europeana

In fata unei sali pline, danezii, campioni europeni, s-au văzut surclasați de un adversar aflat într-o formă extraordinară, care a dominat meciul de la un capăt la altul fără nicio emoție.

Danezii au avut un start dezastruos de meci la Herning, iar după 21 de minute erau deja conduși la zece goluri, în condițiile în care nu au izbutit să puncteze decât de șapte ori.

Până la pauză, Danemarca și-a mai revenit, dar Franța a intrat la cabine cu un avantaj de șapte goluri: 23-16.

În repriza secundă, duelul a fost mult mai echilibrat, în condițiile în care Franța știa că nu mai are cum să piardă titlul european. Danezii au înscris de 16 ori, dar s-au apărat mult mai bine, primind doar 18 goluri. Totuși, cele nouă goluri diferență au însemnat o victorie categorică pentru Franța.

Franța a înregistrat și un record în această finală, fiind prima reprezentativă cu 41 de goluri marcate într-o finală de Campionat European.

Guigou, cu 10 goluri, respectiv Porte, cu 9 reușite, au fost cei mai buni oameni ai francezilor, în timp ce de la danezi s-au remarcat Hansen și Lindberg (9, respectiv 6 goluri).

Au marcat

Franta: Guigou 10, Portes 9, Abalo 7, Narcisse 6, Karabatic 5, Nyokas 2, Sorhaindo 2.

Danemarca: Hansen 9, Lindberg 6, Mollgaard 4, Nöddesbo 3, Christiansen 2, Mogensen 2, Spellerberg 2, Eggert 2, Larsen 1, Sondergaard 1, Toft Hansen 1.

Spania antrenată de Manuel Cadenas, a reuşit să câştige medalia de bronz după un meci frumos în faţa Croaţiei, încheiat cu scorul 29-28. vezi aici

Finala mică a fost arbitrată de cuplul de arbitri români Bogdan Stark şi Romeo Ştefan. vezi aici

Citește si...

Handbalul românesc și tehnologia

Mircea M

Ovidiu Mihăilă – noul selecționer al echipei naționale feminine

Ionuț Popa

Naționala fără selecționer, dar Federația a anunțat lotul lărgit pentru Campionatul Mondial

Redacția

Cu doar două luni înainte de Campionatul Mondial Florentin Pera și-a dat demisia!

Mircea M

Lotul României pentru dubla amicală cu Franța

Mircea M

Pera a anunțat jucătarele convocate pentru stagiul de pregătire din iulie

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More