Elisabeta Lipă, numită la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Sport

Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, a fost numită, marţi, în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a fostului Minister al Sportului.

Decizia a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Agenţia Naţională pentru Sport a fost înfiinţată prin OUG nr. 59/2003, adoptată în cadrul şedinţei din data de 15 iunie a Guvernului României. ANS funcţionează în subordinea Guvernului şi sub coordonarea prim-ministrului, fiind finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care s-a desfiinţat.

ANS a preluat de la Ministerul Sportului toate activităţile, posturile, personalul şi patrimoniul, în condiţiile legii.

Elisabeta Lipă (58 ani), aleasă cea mai valoroasă canotoare a secolului XX, a fost ministru al Tineretului şi Sportului între 2015 şi 2017. Din 2009, Lipă este preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (cu excepţia perioadei în care a fost ministru, când s-a autosuspendat).

Citește si...

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Dinamo, eliminată în optimile Cupei CEV

Redacția

S-au stabilit meciurile din turul 2 al Cupei României la handbal feminin

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More