Eric de Oliveira a semnat cu Al Ahli!

Eric de Oliveira, de la Pandurii Tg. Jiu, a semnat, un contract pentru un an si jumătate cu formatia Al Ahli din Arabia Saudită.

Eric-de-Oliveira

Managerul sportiv  al echipei saudite  s-a deplasat la Bucuresti pentru perfectarea contractului, după ce se ajunsese la un acord cu clubul din Târgu Jiu.

Reprezentanţii clubului arab au precizat că s-a procedat astfel pentru ca jucătorul să intre direct la pregătire cu noua sa echipă. Etic a efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă din București precizând că s-a dorit urgentarea debutului său la echipa arabă:

“În Arabia Saudită, campionatul este în plină desfășurare, așa că am convenit cu cei de acolo să fac vizita medicală la București pentru a urgenta treburile“.

Eric a mai precizat că a semnat un contract pentru un an şi jumătate cu Al Ahli şi că îi pare rău că trebuie să plece din România dar se bucură pentru că a făcut un contract foarte bun:

“Am semnat pe un an și jumătate cu Al Ahli. Pe de o parte, îmi pare bine că plec la mai bine, mai ales pentru familia mea. Dar, mă încearcă și o părere de rău. Regretul meu este că n-am ajuns să joc la o echipă titrată din România, dar asta este. Mă consolez cu faptul că am jucat pentru vicecampioana României, adică pentru Pandurii“.

În ceea ce priveşte Pandurii Târgu Jiu, Eric a precizat că a avut numeroase motive de satisfacție în perioada petrecută la Târgu Jiu:

“Plec din România cu gândul că am dat tot ce-i mai bun din mine la Pandurii. Orice ar fi, într-o zi mă voi întoarce în România, care a devenit a doua mea casă. Nu eram disperat să plec, am avut mai multe oferte, mai ales că la Pandurii am câștigat, în ultima jumătate de an, mai mulți bani decât în toți cei șapte ani petrecuți în fotbalul românesc“.

Al Ahli ocupă locul patru în campionatul Arabiei Saudite, după 16 etape, cu 24 puncte, devansată de Al-Nassr, 42 puncte.

Clubul saudit Al Ahli  îi va plăti un salariu de 400.000 de euro anual mijlocașului brazilian care a impresionat sezonul acesta la Pandurii Târgu Jiu. Aproape 1 milion de euro a fost suma de transfer pentru cel mai bun stranier din Liga Întâi. Eric a marcat 41 de goluri în 126 de meciuri jucate în Liga Întîi pentru Gaz Metan Medias si Pandurii Târgu Jiu  potrivit site-ului oficial al grupării gorjene.

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a precizat că nu au existat oferte de a-l transfera pe Eric de Oliveira la un club din România.

“Nu am primit nici o ofertă pentru transferul lui Eric de la nici un club din România din câte ştiu eu, aşa că nu era cazul să vorbim de un transfer în ţară. Nu ne puteam opune noi în nici un fel unui transfer la Al Ahli pentru că voinţa lui a fost să plece acolo”, a declarat preşedintele clubului Pandurii

Citește si...

Federația Română de Fotbal împlinește azi 94 de ani

Redacția

Explicațiile furnizorului de tehnologie VAR după meciul FCSB – Farul Constanța

Oana B

La mulți ani, Gheorghe HAGI!

Redacția

Măsură adoptată pentru creșterea numărului de jucători formați la nivel național

Mircea M

Noi condiții de participare în competițiile de juniori organizate de FRF

Mircea M

Cluburile din primele 2 eşaloane, obligate de FRF să folosească minimum 5 jucători formaţi la nivel naţional

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More