sâmbătă, august 13, 2022

#EuroVolleyM: Squadra Azzurra întâlnește Germania în sferturile europeanului

Italia - Germania de la ora 17,00

by C. Sabău
FOTO CEV
După ce aseară Olanda a fost eliminată de către Serbia în al doilea sfert de finală, Polonia s-a impus în trei seturi în fața Rusiei astfel, Serbia și Polonia au obținut biletele pentru semifinalele Campionatului European de volei masculin. Azi se joacă Italia – Germania și Cehia – Slovenia.

Italia este neînvinsă la acest turneu având șase victorii consecutive iar Germania a pierdut un singur meci în grupe, în fața Franței. Duelul dintre Italia și Germania se anunță extrem de interesant asta și datorită celor doi tehnicieni. În timpul carierei lor de jucători, Ferdinando de Giorgi și Andrea Giani au fost pe aceeași parte a terenului în unele dintre cele mai importante momente ale voleiului italian, ajutându-și țara să câștige trei titluri mondiale consecutive în anii ’90. Foștii coechipieri, acum transformați în antrenori, vor fi în zona tehnică, dar la echipe diferite, în timp ce jucătorii lor, se vor lupta pentru un loc în semifinalele Campionatului European de volei masculin.

Italia va întâlni Germania de la ora 17,00 iar Cehia va juca cu Slovenia de la ora 20,00. Învingătoarea dintre Italia și Germania va juca în semifinale cu Serbia iar câștigătoarea dintre Cehia și Slovenia va întâlni în semifinale Polonia.

Semifinalele sunt programate pe 18 septembrie iar marea FINALA se va disputa în data de 19 septembrie (KATOWICE).

#EuroVolleyM

Citește și...

Acest site utilizează cookie-uri. Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul site-ului, pentru a analiza traficul și pentru a-ți asigura o experiență cât mai plăcută. Pentru a continua navigarea pe site-ul nostru, te rugam să îți exprimi acordul asupra folosirii acestora. Accept Mai multe detalii