FC Țkhinvali – FC Botoșani, ora 19.00

FC Botoșani va juca astazi returul cu FC Țkhinvali, din primul tur preliminar al Europa League. În prima manșă, jucată în urmă cu o săptămână, meciul a fost egal, 1-1, grație golurilor marcate de Ivanovici, respectiv, Kacearava.

Partida se va disputa la Tbilisi, cu începere de la ora 19.00 și va fi transmisă în direct de Digisport

“Vreau să trecem de jocurile acestea din Europa League după care vom putea să ne concentrăm şi pe campionat. Sunt preocupat de returul din Georgia, după care îmi voi muta atenţia spre meciul cu Craiova. Chiar dacă este prima participare în cupele europene, vreau să mergem cât mai departe. Trebuie să câştigăm în Georgia şi să aducem Legia Varşovia la Botoşani. Am demonstrat în meciul tur că suntem superiori în joc şi sunt convins că vom marca la Tbilisi”, a concluzionat Leo Grozavu după partida tur.

“În tur FC Botoşani a arătat ca o echipă foarte puternică. Am scos un egal norocos şi suntem conştienţi că în Georgia va fi un meci foarte greu pentru noi. Prin prisma acestui rezultat, în retur, totul este posibil. Nimeni nu se aştepta ca noi să plecăm neînvinşi de la Botoşani”, a declarat și antrenorul gazdelor, Kakha Kacharava.

Citește si...

Doliu în fotbalul românesc!

Redacția

Furați de voyo! Plătești FullHD vezi SD!

Iulian A.

Regula „5+6” se modifică din sezonul următor

Redacția

România va întâlni în premieră Canada, pe 5 septembrie

Redacția

A venit verdictul de la UEFA!

Redacția

A murit fostul selecționer al României, Christoph Daum

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More