Federația Română de Fotbal împlinește azi 94 de ani

Pe 16 februarie 1930, în urmă cu exact 94 de ani, a apărut Federația Română de Fotbal Asociație, actuala Federație Română de Fotbal, cea care continuă activitatea primul organism de guvernare a fotbalului românesc.

În 1909 s-a înființat Asociația Societăților Sportive din România, activitatea fiind continuată apoi de Asociația Cluburilor de Fotbal, iar ulterior de Federația Română de Fotbal Asociație. Primul președinte al FRF a fost avocatul Aurel Leucuția.

În 1930, când România a participat la ediția inaugurală a Campionatului Mondial de Fotbal, FRF a gestionat organizarea participării tricolorilor la turneul din Uruguay. Reprezentativa României este una dintre cele doar patru care au luat parte la primele trei turnee finale de Campionat Mondial din istorie, alături de Brazilia, Franța și Belgia.

Federația Română de Fotbal este afiliată FIFA din anul 1923 și afiliată UEFA din 1954.

Citește si...

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

Două echipe românești intră în turul doi al Cupei Challenge

Redacția

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Bogdan Tănase înaintea jocului de la Ljubljana

Ionuț Popa

Potaissa Turda, la a treia înfrângere consecutivă în EHF European League

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More