Finanțatorii clubului Pandurii, anchetează blatul !

O comisie de la CE Oltenia, principalul finanţator al CS Pandurii, au propus trei persoane care să ancheteze dacă Eugen Pîrvulescu a făcut blat la meciul cu U Cluj. Din comisie fac parte, Dorin Ioana, Daniel Drăgoi şi Vasile Bobei, toţi angajaţi ai companiei.

Membrilor asociației ai CS Pandurii au aprobat o hotarâre pentru suspendarea pe trei luni a funcției de președinte a lui Eugen Pîrvulescu. Membru AGA al clubului gorjean, Ion Călinoiu, a declarat că aceasta era singura soluție pentru ca suspiciunile să fie spulberate la adresa Pandurilor. Călinoiu mai spune că toate comentariile și articolele publicate în presă nu i-ar cădea bine niciunui club din Liga I, însă nu-l consideră vinovat pe președintele Eugen Pârvulescu.

Unul din membri comisie este directorul financiar de la CS Pandurii, Dorin Ioana, se presupune ca ar fi unul dintre persoanele împlicat în scandalul blatului de la U Cluj, Ioana a refuzat să comenteze acuzaţiile la adresa sa. În apărarea sa a fost sprijinit de Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean fiind naşul de cununie al fratelui lui Dorin Ioana.

„Dorin Ioana nu are nici o legătură cu fotbalul. Dorin Ioana este cel care se ocupă ca banii să fie cheltuiţi cu procedură legală şi cu destinaţie foarte clară. El nu ia nici un fel de decizie în legătură cu partea sportivă, iar cu asigurarea plăţilor consultă membrii fondatori. Nu trebuie să uităm că vechea conducere a dus clubul în faliment. La ora actuală, clubul are obligaţii faţă de stat şi există un dosar în treaba asta. Noi nu mai vrem să se repete acest lucru. Vrem să cheltuim bani puţini şi eficient. Cei care spun că Ioana este organizatorul activităţii sportive, nu ştiu despre ce este vorba sau sunt de rea credinţă. De activitatea sportivă se ocupă Stelescu”, a declarat Ion Călinoiu. – citeaza ziarul online PANDURUL

Citește si...

Doliu în fotbalul românesc!

Redacția

Furați de voyo! Plătești FullHD vezi SD!

Mircea M

Regula „5+6” se modifică din sezonul următor

Redacția

România va întâlni în premieră Canada, pe 5 septembrie

Redacția

A venit verdictul de la UEFA!

Redacția

A murit fostul selecționer al României, Christoph Daum

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More