Florentin Pera a anunțat obiectivul naţionalei la Mondiale

Federația Română de Handbal împreună cu selecţionerul Pera au stabilit obiectivul pentru Campionatul Mondial, clasarea pe unul din primele opt locuri. Un obiectiv ambițios, rămâne de văzut valoarea echipei. Florentin Pera a declarat că îşi doreşte un joc la cel mai înalt nivel, caz în care tricolorele ar putea ajunge şi în primele şase.

“Ne aflăm în cea mai puternică și echilibrată grupă, aspect ce trebuie să ne motiveze si mai mult pentru a lupta până la ultima picătură de energie. Niciun meci nu este câștigat dinainte, motiv pentru care este esențial să abordăm fiecare partidă cu încredere, concentrare și determinare, indiferent de valoarea sau numele adversarului.

Ne-am propus să ne clasăm între primele opt echipe la Campionatul Mondial din luna decembrie – un obiectiv ambițios, care ar reprezenta un pas important în procesul de pregătire pentru Campionatul European de anul viitor, găzduit de România. Acolo ne dorim să evoluăm la cel mai înalt nivel și să ne situăm între primele șase echipe.

Pentru Campionatul Mondial, ne dorim o echipă unită, determinată și implicată, cu un puternic spirit de luptă și sacrificiu – capabilă să obțină rezultate pozitive și să aducă bucurie suporterilor echipei naționale.

Campionatul European de anul trecut a reprezentat un prim pas important în formarea unei echipe competitive pentru acest ciclu olimpic. Faptul că am trecut de o grupă complicată, având una dintre cele mai tinere echipe de la acest turneu final, precum și victoria obținută împotriva unei echipe de top, precum Suedia, ne oferă încredere în perspectiva Campionatului Mondial.” a declarat Florentin Pera pentru FRH.

 

Naţionala României va evolua în grupa A, la Rotterdam și va întâlni: Croaţia, Japonia şi Danemarca, în 27 noiembrie, 29 noiembrie şi 1 decembrie.Turneul final va avea loc în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie.

Naţionala României s-a calificat la CM 2025 după dubla victorie cu Italia din play-off (30-21 şi 31-18).

România are în palmares patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015). Cea mai slabă clasarea a fost în 2001, locul 17. Naţionala României este singura din lume care a participat la toate ediţiile CM, 2025 fiind cea de-a 27-a.

 

Citește si...

Corona Brașov a refuzat participarea în Liga Campionilor!

Redacția

Cerere fără precedent în handbalul românesc

Redacția

România și-a aflat adversarele de la Mondialul din 2025

Ionuț Popa

Tottenham a câștigat trofeul Europa League

Mircea M

CSM Târgu Jiu se pregătește pentru jocurile de menținere/promovare în liga națională

Vasile.M

Programul barajului de menținere/promovare în „Liga Florilor”

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More