FR Handbal, despre decizia propriului CA de a desfiinţa campionatul național de tineret

Federaţia Română de Handbal a transmis, vineri seară, un comunicat în care contestă decizia propriului Consiliul de Administraţie, care a decis prin vot desfiinţarea Campionatului Naţional de Tineret, la doar doi ani de la înfiinţare. Da nu în aceiași barcă sunteți toți? Interesant că s-au trezit anumite cluburi să conteste decizia! Până acum ce a-ți făcut? O minciună marca FRH, defapt competiția nu mai este obligatorie pentru echipele din liga națională. Tipic românesc, comunicat postat aiurea,  nu ne-am lămurit exact, așteptăm procesul Verbal sa vedem exact ce s-a votat.

Bogătașii Federației Română de Handbal s-au trezit?

Un campionat fără rost! Două sezoane fără nimic, doar bani cheltuiți aiurea, aberații de turnee! Porniți de jos, adică J 1,2,3 ori plecați de bună voie!

„Punct de vedere al Federației Române de Handbal cu privire la decizia de desființare a Campionatului Național de Tineret

Federația Română de Handbal își exprimă profundul dezacord și îngrijorarea față de decizia Consiliului de Administrație privind desființarea Campionatului Național de Tineret, o măsură cu implicații negative majore asupra dezvoltării durabile a handbalului românesc.

Campionatul Național de Tineret a fost conceput ca o punte necesară între sistemul juvenil și handbalul de performanță, oferind jucătorilor tineri un cadru competitiv realist pentru a progresa spre Ligile Naționale. În doar doi ani, competiția și-a dovedit eficiența: nivelul a crescut, cluburile au început să promoveze constant jucători din propria pepinieră, iar performanța individuală și colectivă a fost vizibil îmbunătățită.

Efecte directe și imediate ale acestei decizii:
1. Reducerea drastică a numărului de jucători activi.
Această decizie va duce inevitabil la ieșirea prematură din sistem a unei întregi generații de sportivi, care nu vor mai avea unde să joace într-un cadru competitiv. Exact în momentul în care performanța la nivelul cluburilor din Ligile Naționale și al echipelor naționale are nevoie de o bază solidă și largă de selecție, România își restrânge dramatic opțiunile. Lipsa unei verigi intermediare între juniori și seniori va conduce, pe termen foarte scurt, la scăderea numărului de jucători români pregătiți fizic, tehnic și mental pentru efortul ligilor de top.
2. Blocarea traseului de dezvoltare al tinerilor sportivi.
În lipsa Campionatului Național de Tineret, un tânăr de 18-19 ani se vede în fața unei alegeri imposibile: să concureze direct cu jucători consacrați din Ligile Naționale, fără experiență adecvată, sau să abandoneze. Este o pierdere sistematică, într-un moment în care sportul românesc nu își mai poate permite să irosească resurse umane.
3. Eroziunea eforturilor de construcție a piramidelor de performanță
Cluburile care au investit în strategii de formare pe termen mediu, construind echipe complete, de la mini-handbal până la seniori, se văd lipsite de un segment-cheie al planificării. Acest dezechilibru afectează direct sustenabilitatea oricărui proiect sportiv serios.
4. Contradicție între obiectivele declarate și măsurile adoptate.
Dorința de a avea mai mulți jucători români în teren nu poate fi atinsă prin restrângerea numărului de jucători formați intern. Este nevoie de mai multe oportunități, nu mai puține. Campionatul de Tineret era exact acest tip de investiție în viitor, un spațiu în care jucătorii români se puteau maturiza sportiv și profesional.

Ce susține Federația Română de Handbal:

Federația, prin conducerea sa executivă, va căuta modalități alternative de salvare și reconstrucție a competiției, fie într-un nou format, fie în colaborare cu structurile interesate să contribuie activ la dezvoltarea tinerilor jucători.

Totodată, considerăm esențială deschiderea unei dezbateri reale și transparente despre strategia handbalului românesc pe termen lung: cu evaluări, cu date, cu analize reale ale efectelor deciziilor luate. Avem nevoie de o viziune coerentă: despre cum formăm antrenorii, cum construim o linie metodică comună, cum protejăm generațiile de jucători tineri și cum pregătim viitorul echipelor naționale.

Campionatul Național de Tineret nu este un moft administrativ, ci o investiție esențială în viitorul sportului românesc.
Fără această verigă, riscul este să construim Ligile Naționale pe vid, iar echipele naționale pe improvizație.” se arată în comunicatul FRH


S-au activat postacii !!!

În mediul online s-a trezit un „bârfitor” să ceară Federației Române de Handbal ca meciurile din Liga Naţională să fie transmise obligatoriu. Exemplu dat fiind voleiul și baschetul. Ținem să precizăm că la volei,  meciurile sunt transmise doar de 2 ani cu o singură cameră. Același individ are el ce are cu suma cheltuită din bani publici la handbal. Da de ce nu zici și de baschet?Volei?

Nu credem că este corect sa obligi clubul gazdă să transmită meciul de acasă. Să nu uităm că decizia este la FRH , deci povești fără rost.

De ce nu se trezesc ăia prin FRH, că nu este ok ora 15.00 pentru un meci de handbal, pentru a fi televizat.

Vrei sala plină, SCHIMBĂ ora 15.00 cu ora 17.00 ori 17,30 sau 18.00.

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

Două echipe românești intră în turul doi al Cupei Challenge

Redacția

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Bogdan Tănase înaintea jocului de la Ljubljana

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More