FRH, comunicat după ultimele evenimentele: „Dorim să eliminăm așa ceva din sălile unde se joacă handbal”

Federația Română de Handbal a emis un comunicat prin care condamnă cu fermitate incidentele petrecute la meciul din Cupa României între CSM București – Rapid 31-24, când galeria campioanei a înjurat-o pe Cristina Neagu, vedeta „tigroaicelor”.

După nici 24 de ore de la  scandalul din handbalul românesc, Federația, prin vocea președintelui Constantin Din, a emis un comunicat în care critică atitudinea reprobabilă a fanilor giuleșteni.

„Dorim să eliminăm un astfel de limbaj jignitor din sălile unde se joacă handbal”, a transmis forul suprem din handbalul românesc.

Federația Română de Handbal susține încurajarea echipelor favorite în spirit de fair-play, așa cum se anunță la începutul fiecărui meci. Persoanele care înțeleg sportivitatea și rivalitatea în termeni de respect și civilizație promovează pentru generațiile viitoare o educație sănătoasă și cu efecte sociale benefice. Comportamentele jignitoare, agresive și antisociale vor fi sancționate ferm, conform legilor și regulamentelor aplicabile. Indiferent de echipa cu care se asociază persoanele care insultă, amenință, înjură sau au un comportament lipsit de fair-play în orice formă de manifestare, acestea vor avea interdicție în sălile unde se joacă handbal, iar cluburile vor răspunde pentru faptele acelor persoane asociate lor. Excesele care depășesc limitele de decibeli și poluarea fonică prin orice mijloace se interzic cu desăvârșire, incluzând vuvuzelele, zgomotele puternice produse de tobe și alte instrumente utilizate pentru a crea o atmosferă toxică. Ne delimităm categoric de atacurile împotriva Cristinei Neagu, jucătoare emblematică a handbalului românesc și condamnăm ferm limbajul jignitor, insultător și agresiv, pe care dorim să-l eliminăm din sălile unde se joacă handbal. Constantin Din, Președintele Federației Române de Handbal


Fanii Rapidului nu au uitat de o declarație a acesteia, care a spus că Rapidul a luat titlul în sezonul trecut cu ajutorul jocurilor de culise.

Postarea Cristinei, a fost sancţionată de către forul de specialitate.

„Cu noi vă dați viața, cu alții vă dați..la o parte. Și n-ar fi asta o problemă, dacă totul ar fi fair-play. La Zalău, câștigătoarea se stabilește dinainte. Norocul nostru că am reușit să rezistăm, a câta oară , 7 contra 9. Oribil, jenant, iar handbalul nu merge într-o direcție bună”, a scris Cristina Neagu, anul trecut, pe 26 mai, înainte ca Rapid să producă o mare surpriză și să devină campioana României.


Urmează meci la Zalău pentru CSM, zălăuancele ar trebui să se de-a la o parte, să nu o supere pe Neagu.

Citește si...

Știința București și CSU Galați au promovat în Divizia A1!

Redacția

Bogdan Voina e noul președinte al FRH! Gheorghe Tadici la al nouălea mandat în Consiliul de Administrație

Redacția

Minaur joacă la Craiova meciul restanță

Redacția

Președinte nou la Federația Română de handbal

Redacția

Constantin Din, după ce a pierdut alegerile la FRH

Redacția

FRH va avea un nou președinte!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More