În ultimul meci al etapei disputat la Zalău, între echipa locală și Măgura Cisnădie, fetele pregătite de Elena și Gheorghe Tadici s-au impus la șase goluri diferență scor 28-22.
„După cum arată și scorul, a fost o victorie destul de clară după un joc de mare angajament. Noi aveam nevoie de cele trei puncte pentru a ieși din zona de jos a clasamentului. Măgura este echipa care are în obiectiv un loc pe podium, au jucătoare cu mare experiență. Cred că am câștigat în primul rând prin angajament și prin jocul tactic pe care l-am pregătit și acțiunile pe care le-am avut. Ne bucurăm că am câștigat cele trei puncte, le felicit pe fete pentru efortul pe care l-au depus timp de 60 de minute.”a declarat Gheorghe Tadici la finalul paridei cu Măgura Cisnădie.
După 19 etape HC Zalău ocupă locul opt în clasamentul Ligii Florilor, cu 23 puncte acumulate.