Gheorghe TADICI despre realitatea din handbalul românesc 

Echipa de handbal feminin a CS Gloria Bistrita a obținut o victorie importantă în campionat în meciul de acasă cu HC Zalău, duel din etapa a 14-a din Liga Florilor.

Bistrițencele au obținut trei puncte extrem de importante, contra Zalăului pregătit de Gheorghe Tadici. La finalul meciului la conferința de presă antrenorul  Zalăului a precizat câteva realități despre handbalul românesc.

“Eu sunt la final de carieră. Se poate încheia oricând, începând de astăzi dacă vreți. Cred că mi-am făcut treaba. Rezultatele și CV-ul meu nu le poate șterge nimeni, nici statistica, nici Pașca, nici alții. Nu au timp fizic, mai trebuie să se nască o dată ca să obțină rezultatele mele. Eu le-am făcut doar cu jucătoare românce. Am luat titlul de campion mondial universitar, care deocamdată este singurul. Am și două calificări la olimpiadă, titluri naționale și semifinale de cupe europene, nu mai punem rezultate balcanice, pentru care alții se bat cu cărămida în piept. Am 20 de ediții de cupe europene cu rezultate foarte bune așa că indiferent cum se străduie, cu rezultate dinastea cumpărate. vreau să specific, nu am nici un fel de problemă, oricâți bani s-ar da, dar aceste contracte de 8000, 12.000, 14.000, 16.000, 18.000 de euro și chiar de 20.000 de mii de euro net nu ar fi nicio problemă dacă ar fi din sponsorizări private, gen Becali sau privată. Dar sunt bani din banii publici, ai comunităților, care au o mulțime de nevoi și de probleme. Este trist ce se întâmplă în România, ca tu, într-o țară săracă, penultima în Uniunea Europeană, să îți permiți să dai salarii de 20.000 de euro, de 3, de 4 ori mai mari ca în țările nordice, Norvegia, Danemarca, Suedia, sau Franța, Germania, din banul public. Acolo nivelul mediu este de 3000 de euro noi le dam de trei ori mai mult. Handbalul, în opinia mea, nu mă interesează ce spun alții, nu are nimic de câștigat decât de pierdut, asta este opinia mea. Este foarte trist că din acest buget al României nu avem preocupări pentru reprezentare la nivel de seniori, tineret și juniori. Uitați-vă la ultimii ani de zile, cu locuri, 12, 14, 16. Nu sunt ei de vină, ci strategia. ”

a declarat Gheorghe Tadici după meciul cu Bistrița.

În ciuda înfrângerii le reamintim unor gazetari de pe la Zalău, care aruncă Codul Deontologic la gunoi zi de zi, că mai sunt 12 runde din campionat și le readucem  aminte următoarele, chiar dacă ei nu cunosc acest aspect.

„Jurnalistul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte. Ştirea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă şi să nu conţină păreri personale.” se regăsește în CODUL DEONTOLOGIC AL JURNALISTULUI. 

Citește si...

România învinge Croația în drumul spre Euro

Redacția

România și Croația în preliminariile CE 2024! » Fără Neagu și Pintea!

Mircea M

Florentin Pera: Jocurile cu Croaţia sunt un nou început pentru echipa naţională

Ionuț Popa

Salariile restante către sportivii de la CS Minaur vor fi onorate până la sfârşitul anului

Mircea M

Craiova a bifat primul transfer pentru sezonul viitor

Oana B

CSM Târgovişte a câștigat Cupa României

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More