Gheorghe Tadici s-a retras de la națională!

Gheorghe Tadici s-a retras de la echipa națională de handbal feminin a României, după un ultim mandat care a durat doi ani și jumătate și care s-a încheiat cu un loc 9 ocupat la Campionatele Europene din luna decembrie.

 M-am retras de la echipa naţională, nu mi-am dat demisia. Plec fără spectacol şi fără scandal!

Gheorghe Tadici nu mai este antrenorul echipei naţionale de handbal feminin, chiar dacă mai avea contract cu Federaţia Română de Handbal până în 2016. Tehnicianul zălăuanul a făcut anunţul în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţiei al Federaţiei Române de Handbal, desfăşurată sâmbătă, la Mioveni. “M-am retras de la echipa naţională, nu mi-am dat demisia. Plec fără spectacol şi fără scandal”, a afirmat fostul selecţioner, care a care a fost aplaudat de totţi membrii Consiliului de Administraţie prezenţi la întâlnire.

 

Cu toate Tadici l-a anunţat pe preşedintele Alexandru Dedu de intenţia sa încă după meciul cu Spania, de la Campionatul European din luna decembrie, conducătorul handbalului românesc s-a arătat surprins de anunţul făcut de Tadici. “Domnul Tadici a făcut o prezentare a evoluţiei echipei naţionale la Campionatul European, după care a anunţat că se retrage. Anunţul său ne-a surprins, însă urmează să căutăm soluţii până la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie”, a precizat Alexandru Dedu, care a ţinut să-i mulţumească antrenorului Gheorghe Tadici pentru munca depusă în ultimii 30 de ani, catalogându-l ca fiind cel mai bun antrenor romând de după ’89.gheorghe tadici


Există mai multe variante pentru postul de selecţioner, însă Gheorghe Tadici a afirmat că cei mai potriviţi antrenori ar fi foştii săi secunzi, Florentin Pera şi Bogdan Burcea.
Reamintim că în 2012, Gheorghe Tadici a preluat pentru a treia oară echipa naţională, semnând cu FRH un contract valabil pe o perioadă de patru ani, principalul obiectiv fiind calificarea la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro. Cu Tadici pe bancă, România a obţinut două calificări la Jocurile Olimpice, în 2000 şi în 2008, însă cel mai bun rezultat rămâne medalia de argint obţinută în 2005, la Campionatul Mondial din Rusia.

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Craiova pierde cu Brașovul la zece goluri

Ionuț Popa

Dunărea Brăila a câștigat fără emoții la Târgu Jiu

Mircea M

Liviu Andrieș după înfrângerea cu Dunărea Brăila

Vasile.M

Handbalul românesc și tehnologia

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More