Gloria s-a reunit pentru noul sezon

Lotul cu care Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița Năsăud va aborda noul sezon competițional al Ligii Florilor MOL s-a întâlnit astăzi cu președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan și președintele Consiliului de Administrație Teofil Cioarbă. Au lipsit Almudena Rodriguez Rodriguez, Mariana Costa și Natalia Savchyn, aflate în izolare la domiciliu, conform reglementarilor în vigoare, se arată în comunicatul clubului bistrițean.

La întâlnirea din sala mare a Palatului Administrativ a participat și directorul clubului nostru Eugen V. Cosma dar și întregul staff tehnic. Joi, echipa va efectua primul antrenament după mai bine de trei luni. Jucătoarele de care se leagă speranțele noastre pentru un sezon de succes se vor pregăti în aer liber, sub coordonarea antrenorului principal Horațiu Pașca.

Primele meciuri de pregătire sunt programate la finele lunii iulie și începutul lunii august în compania CS Minaur Baia Mare, CS Universitatea Cluj Napoca și CS Măgura Cisnădie.

Noul sezon va începe pe 27 august

Gloria va debuta în noul sezon competițional în deplasare, urmând să întâlnească în prima etapă echipa AHCM Slobozia.

Program etapa 1:

SCM Craiova – SCM RM.Vâlcea;

locul 3 promovare – Cluj-Napoca;

locul 1 promovare – Măgura Cisnădie;

SCM Gloria Buzău – CSM București;

locul 2 promovare – HC Dunărea Brăila;

AHCM Slobozia – Gloria Bistrița;

HC Zalău – Minaur Baia Mare;

Rapid București – CSM Slatina

Foto Facebook Gloria 2018 Bistrița

Citește si...

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

FRH a stabilit locația turneului de baraj pentru menținere / promovare

Redacția

Minaur Baia Mare rămâne fără antrenori

Redacția

Minaur joacă ultimul meci acasă în acest sezon

Redacția

Liga Florilor: Programul penultimei etape

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More