Goran Kurtes este noul antrenor al CSM Ploieşti!

Echipa feminină de handbal CSM Ploieşti are un nou antrenor! Gruparea prahoveană, care a înregistrat două victorii în primele opt etape ale Ligii Naţionale, s-a despărţit de Ghorghe Covaciu, conducerea tehnică a echipei fiind preluată de antrenorul sârb Goran Kurteş (46 ani).

Conform presei din Serbia, între cele două părţi au existat discuţii în că din vară, însă nu s-a ajuns la un acord.

“Revin cu plăcere în campionatul României, la o echipă cu tradiţie în handbalul feminin românesc. Sper ca, împreună cu fetele, să aducem cât mai multe motive de bucurie suporterilor echipei. Vin cu încrederea că ne putem atinge obiectivul, calificarea în play-off”, a declarat noul antrenor ploieştean, acesta fiind deja prezentat echipei şi efectuând primele antrenamente.

Alături de Goran Kurtes, din staff-ul tehnic vor face parte antrenorul secund Daniel Gheorghe, antrenorul de portari Iulian Emancipatu, precum şi, tot ca noutate, preparatorul fizic Jovan Novakovic.

Cei doi au şi participat la antrenamentele de ieri, Jovan Novakovic având mai mult de lucru pentru că a făcut o primă evaluare a potenţialului fizic al fetelor, începând cu măsurători specifice (înălţime, greutate, procentaj al masei musculare şi al grăsimii) şi încheind cu un Test Cooper ale cărui rezultate le va analiza în zilele următoare. Sub comanda celor doi s-au aflat 17 jucătoare, absentând motivat Elena Şerban, aflată la lotul naţional al României, şi Loredana Gărăcel, accidentată.

Goran Kurtes este un tehnician în vârstă de 46 de ani (născut pe 25 martie 1968), care vine de la RK Jugovic Kac, formaţie clasată în acest moment pe locul al 7-lea în Superliga de handbal masculin din Serbia, dar are experienţă şi în handbalul feminin, antrenând inclusiv în România, în sezonul 2009-2010, la Tomis Constanţa. Le-a mai pregătit, în ţara natală, pe HC Mladost Celik, cu care a promovat din cel de-al treilea eşalon până în superligă, pe Radnicki Kragujevac şi pe HC Mladost TSK Backi Jarak.

Preparatorul fizic Jovan Novakovic are 38 de ani (născut pe 19 iunie 1976) şi a lucrat până acum doar cu echipe de handbal din Serbia, precum Radnicki Kragujevac, Max Sport Novi Pazar sau Novi Beograd.

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Craiova pierde cu Brașovul la zece goluri

Ionuț Popa

Dunărea Brăila a câștigat fără emoții la Târgu Jiu

Mircea M

Liviu Andrieș după înfrângerea cu Dunărea Brăila

Vasile.M

Handbalul românesc și tehnologia

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More