La solicitarea Consiliului de Administratie din data de 24.10.2016, s-a cerut imperios elaborarea detaliata a Regulii privind Ultimele 30 de secunde ale jocului informeaza Federatia Romana de Handbal. In aceasta sedinta s-a cazut de comun acord privind explicitatea acestei reguli importante, respectand cu strictete Regulamentul Jocului de Handbal, elaborat de EHF, institutie la care FRH a aderat inca de la infiintarea sa.
Va prezentam mai jos normele explicate succint, pe intelesul sportivilor, arbitrilor si oficialilor echipelorpentru o mai buna informare a tuturos suporterilor si iubitorilor de handbal.
Dupa cum se cunoaste incepand cu 01 iulie 2016 REGULAMENTUL JOCULUI DE HANDBAL a suferit unele modificari cu scopul vadit de a crea un spirit cat mai sportiv si a da posibilitatea echipei mai bine pregatite sa castige si sa isi valorifice sansele, numai cu mijloace regulamentare. In cele ce urmeaza ne vom opri numai la Regula ultimelor 30 de secunde ale jocului, deoarece s-a observat, ca in prima parte a actualului campionat, arbitrii au aplicat diferit sau neunitar aceasta regula, aspect care a avut un impact negativ poate si asupra rezultatului final al jocului. Desi noi am constientizat importanta acestei reguli publicand-o spre cunoastere si aprofundare, de catre cei in drept si prin Comunicatele 8,11 si 12, revenim cu precizari exprese, punctuale, fata de situatiile dintr-un joc, mentionand urmatoarele:
Consideram ca pentru aplicarea corecta a acestei reguli, arbitrii trebuie sa dea dovada in principal de urmatoarele calitati:
– O buna cunoastere si interpretare a regulilor de joc;
– O buna experienta in activitatea de arbitru, la acest nivel (LN);
– Curaj si capacitate de a rezista presiunii publicului, sportivilor si oficialilor echipelor. In principal aceasta regula are scopul de a sanctiona orice abatere a sportivilor unei echipe care are drept rezultat IMPIEDICAREA MARCARII UNUI GOL, IN ULTIMELE 30 DE SECUNDE.
In aceasta situatie actiunea trebuie privita ca o comportare nesportiva grosolana, conform Regulii 8:10d, si sanctionata ca atare. In conformitate cu Regulamentul Jocului de Handbal, se aplica urmatoarele criterii de luare a deciziei, criterii ce trebuie folosite si in combinatie dupa cum sunt aplicabile in functie de situatie:
– Pozitia sportivului care comite faultul (din fata, din lateral sau din spatele adversarului).
– Partea corpului impotriva careia se efectueaza actiunea neregulamentara (corp, brat de aruncare, picioare, cap, la gat, la ceafa, etc);
– Dinamica actiunii neregulamentare (intensitatea contactului corporal neregulamentar, si/sau daca adversarul care este faultat este in miscare/alergare); Efectul actiunii neregulamentare:
– Impactul asupra controlului corporal si al mingii;
– Reducerea sau intreruperea capacitatii de miscare;
– Intreruperea continuitatii actiunilor intreprinse de echipa aflata in atac; Se mentioneaza ca pentru judecarea faulturilor sunt de asemenea relevante situatiile particulare din fiecare joc (ex: actiune de aruncare la poarta, alergare intr-un spatiu liber, situatii de alergare in mare viteza- contraatac). Tinand cont de criteriile in luarea deciziei mentionate mai sus, astfel de faulturi pot fi ca exemplu:
– Faulturi comise cu o mare intensitate sau impotriva unui adversar care alearga in viteza;
– Faulturi cu caracter periculos in zone sensibile ale corpului;
– Lovituri puternice la nivelul corpului sau bratului de aruncare, care pun in pericol sanatatea fizica a adversarului;
– Intentia de a-l face pe adversar sa-si piarda controlul corporal (ex: agatarea piciorului unui adversar aflat in saritura);
– Alergarea sau sarirea cu mare viteza intr-un adversar. In conformitate cu Regula 8:5, suplimentar la criteriile enumerate mai sus se vor aplica si urmatoarele:
– Pierderea efectiva a controlului corporal in timpul alergarii, sariturii sau in timpul unei aruncari;
– O actiune deosebit de agresiva specifica (particulara) impotriva unei parti a corpului adversarului, in special in punctele vulnerabile ale corpului (gat, fata, ceafa);
Atitudinea nasabuita, necugetata, riscanta aratata de catre sportivul vinovat cand comite faultul. – Se precizeaza ca in cazul in care se comit abateri care trebuiesc sanctionate cu eliminare, ACESTEA SE VOR SANCTIONA CU ELIMINARE (2 minute raman 2 minute). PENTRU O ASTFEL DE DECIZIE TREBUIE AVUT IN VEDERE SI FAPTUL DE A NU FI INFLUENTAT CASTIGATORUL JOCULUI. In continuare facem referire la jocul portarului, care trebuie descalificat daca:
– Castiga posesia mingii in afara spatiului de poarta, dar prin miscarea sa determina o coleziune cu adversarul care nu-l vede pe portar;
– Nu poate ajunge sau controla mingea, dar determina o coleziune cu adversarul.
– Aflat in spatiul de poarta sau in afara acestuia, comite o abatere grosola in comportarea fata de adversar (faul dur intentionat, agatarea bratului de arucare ca o contramiscare pe directia de aruncare, trantind jucatorul advers la pamant, piedica pusa sportivului sau comiterea unui gest nesportiv grosolan). Se precizeaza pentru jucatorii de camp, ca in conformitate cu Regula 8:10d, daca in ultimele 30 secunde de joc MINGEA ESTE IN JOC si adversarii:
a) Printr-o actiune neregulamentara efectuata de catre un jucator mentionata la Regula 8:5, 8:6, 8:10a,b.
b) Printr-o actiune neregulamentara efectuata de catre un oficial, mentionata la Regula 8:10a,b.
Impiedica echipa aflata in posesia mingii sa poata arunca la poarta sau sa obtina o sansa clara de gol; sportivul sau oficialul vinovat trebuiesc descalificati iar echipei aflata in posesia mingii trebuie sa i se acorde si o aruncare de la 7m. Urmeaza cartonasul albastru (raport suplimentar). Daca sportivul care a fost faultat sau coechipierul acestuia au reusit sa inscrie un gol inainte ca jocul sa fie intrerupt, aruncarea de la 7m nu se mai acorda (lasarea legii avantajului). De asemenea se mentioneaza ca orice abatere in ultimele 30 de secunde ale jocului cand acesta este intrerupt, abateri care au scopul de a impiedica sau intarzia marcarea unui gol, se sanctioneaza cu descalificare, aruncare de la 7m si cartonas albastru. Ex: impiedicarea executarii unei aruncari (de la margine, de incepere, de la poarta, orice aruncare libera, nepastrarea distantei de 3m fata de executant dupa ce a fost corectata pozitia aparatorilor).
Schimbare gresita de catre echipa adversa;
– Intrarea unui oficial pe terenul de joc fara acordul arbitrilor;
– Pentru comportare nesportiva a oricarui oficial de echipa conform Regulii 8:7.;
– Pentru comportare nesportiva grava conform 8:9 si comportare nesportiva grosolana conform 8:10 facuta de catre un sportiv sau oficial;
– Indepartarea intentionata a mingii de la locul de executare a aruncarii;
Pentru o mai buna intelegere si interpretare a criteriilor ce stau la baza sanctiunilor conform Regulilor 8:5 si 8:6, revenim cu urmatoarele exemple:
a) Ce defineste o actiune „deosebit de nesabuita”, brutala sau deosebit de periculoasa?.
– Violenta sau actiuni similare violentei;
– Actiune nemiloasa, iresponsabila, fara nici un sens de comportare corecta;
– Lovituri necontrolate;
– Actiuni rauvoitoare, invidioase;
– Actiuni care lezeaza onorea si demnitatea sportivului;
– Comportari nesportive grosolane;
– Abateri grosolane in comportarea fata de adversar sau fata de un oficial/spectator.
b) Ce defineste o actiune „deosebit de periculoasa”?
– Actiuni impotriva unui adversar neprotejat;
– Actiuni extrem de riscante si care pun in mod vadit in pericol sanatatea si integritatea corporala a adversarilor;
– Actiuni extrem de periculoase ale unui oficial pe si in afara terenului de joc;
– Violenta pe terenul de joc si in afara lui.
c) Ce defineste o actiune premeditata?
– Actiune rautacioasa, razbunatoare comisa intentionat si in mod deliberat;
– O actiune intentionata impotriva corpului adversarului facuta numai pentru a intrerupe si distruge actiunea de joc a acestuia;
– Actiunea care in mod voit determina neinscrierea unui gol de catre adversar printr-o abatere grosolana comisa impotriva acestuia;
d) Ce defineste o actiune malitioasa/perfida, rautacioasa, razbunatoare?
– Actiunea lasa si ascunsa/mascata impotriva unui adversar nepregatit;
– Reactiunea grosolana a unui sportiv fata de un adversar, pentru faulturile comise de acesta in timpul jocului;
– Lipsa mijloacelor tehnico-sportive in cursul unei actiuni de aparare, care duc la o manifestare grosolana.
e) Ce defineste o actiune „fara orice legatura cu situatia jocului”?
– O actiune grosolana comisa fata de un sportiv ce nu se afla in posesia mingii;
– Un act de razbunare fata de un oficial sau spectator; – Orice actiune cu caracter nesportiv grosolan fata de un oficial/spectator (oficial = sportiv, antrenor, medic, conducator, arbitru, spectator, scorer/cronometror, manipulant tabela,oficial IT, observator).
SE MENTIONEAZA CA SANCTIUNEA CARE INTRA SUB INCIDENTA ULTIMELOR 30 DE SECUNDE ALE JOCULUI , SE APLICA DIN MOMENTUL 59:30. DACA FAPTA COMISA DE SPORTIV S-A PETRECUT IN 59:29, SI TIMPUL DE JOC S-A OPRIT IN 59:30.31,32…, ACESTA VA FI SANCTIONAT PROGRESIV IN CONFORMITATE CU SITUATIA DE JOC, FARA A INTRA SUB INCIDENTA ULTIMELOR 30 DE SECUNDE ALE JOCULUI.
