HCM Constanța – HC Odorhei, scor 38-30

HCM a câștigat cu scorul de  38-30, și a redevenit liderul campionatului, cu 10 puncte, Odorhei fiind la un pas în urmă.

csepreghi-alexandruCampionii au început greu, dar n-au tolerat prea mult jocul agresiv al harghitenilor, care au condus cu 6-3 prin reușita fostului echipier al Constanței, Chike Onyejekwe.

Era minutul 13 și ghinionul s-a risipit o dată cu time-out-ul cerut imediat de Sundovski. Popescu a închis poarta, iar campionii au remontat, luptând minut cu minut pentru a înfrânge rezistența adversarilor. Interul dreapta Majnov a făcut 16-16 cu 20 de secunde înainte de pauză, dar HCM a răspuns prin macedoneanul său, Angelovski, și campionii au intrat la vestiare în avantaj, 17-16. Nu le-a luat mult apoi pentru a rupe echilibrul partidei.

Toma a finalizat o fază superbă în minutul 40 și a făcut 24-20 semnând practic desprinderea. Csepreghi l-a ”terorizat” pe Szabo cu trasoarele sale și meciul a curs spre o victorie clară a Constanței. Din minutul 45, după contraatacul fulger finalizat de Buricea, s-a mai pus doar problema scorului. Iar publicul și-a primit la final și porția de spectacol.

HCM a câștigat clar, 38-30, și a redevenit liderul campionatului, cu 10 puncte, Odorhei fiind la un pas în urmă. Popescu a făcut un meci excelent și le-a luat ochii nu doar fetelor sale, soția și fiica, Maria, care au privit cu mândrie sesiunea de autografe de la finalul meciului. HCM are duminica următoare un alt meci dificil, la Turda, cu Potaissa, una dintre echipele cu pretenții la podium în acest sezon.

Citește si...

S-a dat startul politic pentru conducerea FR Handbal

Iulian A.

EHF introduce „Jocurile Europene de Handbal” începând cu 2030

Redacția

România a încheiat Trofeul Carpați cu trei victorii

Iulian A.

LEGEA Novak a fost votată în Parlament! Gheorghe Tadici și Constantin Din despre ponderea de 40% români într-o echipă

Ionuț Popa

Program Trofeul Carpați

Szabi R

Handbalul românesc și tehnologia

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More