HCM Roman a trecut de SC Mureşul Târgu Mureş cu scorul de 27-22

HCM Roman a invins Mureşul Târgu Mureş cu scorul de 27-22, după ce, la pauză, mureşencele aveau un avantaj de patru goluri.

[themeum_alert close=”no” type=”danger” title=””]SC Mureşul Târgu Mureş – HCM Roman 22-27[/themeum_alert]

“Trebuie să fie o învăţătură de minte pentru noi, pentru că am tratat superficial prima repriză. La pauză, le-am muştruluit puţin pe jucătoare şi sigur că ne-am revenit, iar repriza a doua ne-a aparţinut în cea mai mare parte, chiar puteam câştiga la o diferenţă mai confortabilă. E bine că ne-am respectat blazonul, însă tratăm uşor anumite jocuri care pot fi câştigate fără emoţii. Le felicit pe fete pentru că au avut puterea să revină. Un câştig pentru noi este faptul că au intrat jucătoare care au evoluat mai puţin în celelalte partide, şi aici mă refer la Oana Chitacu şi Lăcrămioara Cîlici, care s-au completat foarte bine în teren. Bineînţeles, Carmen Stoleru a fost sufletul echipei, o evoluţie foarte bună a avut şi Raluca Agrigoroaei, ambele au prins o zi de excepţie. A fost, până la urmă, o victorie meritată”, a afirmat antrenorul Florentin Pera.informeaza ziarul de roman

 

[themeum_alert close=”no” type=”info” title=””]

HCM Roman: Viktoriya Tymoshenkova, Paula Vişan, Andreea Polocoşer – Ana Maria Horobeţ (1 gol), Lăcrămioara Cîlici (3), Diana Druţu (1), Carmen Stoleru (7), Ana Maria Iuganu, Daniela Băbeanu (3), Jasna Toskovic (2), Gabriela Mihalschi, Raluca Agrigoroaei (8), Daniela Crap, Oana Chitacu (2); aruncări de la 7 metri – 5 reuşite din 7; eliminări temporare – 4.

Mureşul Târgu Mureş : Alina Moloci (8 goluri), Andreea Serediuc (3), Tabitha Noemi Rad (1), Andrea Bodor (1), Sabine Klimeck (8), Ana Deac (1); aruncări de la 7 metri – 4 reuşite din 5; eliminări temporare – 3.

[/themeum_alert]

 

 

 

Citește si...

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Duel dificil pentru gorjence

Vasile.M

Comentatorii deranjați de arbitrajul de la Baia Mare

Iulian A.

Minaur a obținut un egal cu CSM București

Iulian A.

Campioana CSM București sancționată de FRH

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More