Probabil că momentul cel mai frumos din cariera unui fotbalist profesionist este cel al debutului pe prima scenă.
Emoțiile îmbrăcării primului tricou la o echipă de Liga 1 sunt greu de cuantificat, iar campionatul recent încheiat a oferit șansa acestor emoții pentru aproape 200 de jucători. Le urăm tuturor succes în cariera abia începută și cât mai multe partide jucate în Liga 1. Numele cel mai sonor din rândul acestor debutanți este, fară îndoială, cel al lui Hagi. E vorba de Ianis Hagi (foto), fiul celui mai mare fotbalist din întreaga istorie a acestui sport la noi.
Din cei 587 de fotbalişti cu minute cumulate în ediţia 2014/2015, 189 au debutat pe prima scenă din România. Cei mai mulţi au bifat premiera în tricoul Oţelului, 20.
Pe podium s-au mai aflat Ceahlăul – 17 debutanţi şi Rapid – 16. La polul opus s-au situat Dinamo, doar 5 jucători, şi Steaua, singura formaţie care s-a bazat doar pe fotbalişti cu prezenţe şi în ediţiile precedente (niciun debutant).
