Sub comanda lui Cornel Oțelea și Otto Telman, Steaua învingea pe 22 aprilie 1977, echipa ȚSKA Moscova, la Sindelfingen, cu scorul de 21-20 (14-9).
Pentru gruparea militară însemna al doilea succes în competiție, după cel din 1968, din finala cu Dukla Praga (13-11), iar pentru România al treilea triumf în competiție, primul fiind cel al lui Dinamo, în 1965, contra iugoslavilor de la Medvescak Zagreb (13-11).
„Finala celei de a XVI-a ediții a C.C.E. s-a disputat între Steaua și T.S.K.A Moscova. Sportivii romîni au început în trombă meciul, reușind încă înainte de finele primei reprize să-și asigure un avantaj substanțial: în min. 20, scorul era de 14-7 în favoarea lor ! Factorul decisiv și – am spune eroul acestei finale – a fost Birtalan, secondat cu brio de Voina și Drăgăniță. Birtalan a șutat năpraznic, reușind să înscrie nu mai puțin de 9 goluri ! A fost o repriză splendidă, o veritabilă demonstrație de virtuozitate a campionilor români.
În partea a doua a meciului, fie pentru că Steaua s-a crezut prea repede stăpână pe situație, fie pentru că portarul Tomin a apărat excelent, deviind peste poartă șuturi ce păreau goluri sigure, jocul s-a echilibrat. Campionii U.R.S.S au refăcut pas cu pas și, spre surprinderea tuturor celor prezenți în sală, în min. 44 tabela de marcaj arăta egalitate: 15-15. A urmat o perioadă de joc de o rară dîrzenie, în care aproape fiecare minge a fost disputată cu o ardoare puțin întâlnită.
Maturitatea și valoarea handbaliștilor români și-a spus însă cuvîntul. Ei au luat din nou conducerea și cu șapte minute înaintea finalului aveau două goluri avans (20-18), astfel că puteau jongla în voie. Victoria era ca și pecetluită și ultimul fluier al arbitrilor a confințit-o. Spectatorii i-au ovaționat pe învingători, recunoscîndu-le astfel meritele incontestabile care le-au asigurat această strălucită victorie. Așadar: Steaua-Ț.S.K.A. 21-20 (14-9).”, nota ziarul Sportul, după finala disputată în Germania, în fața a 2.500 de spectatori.
Au evoluat:
Steaua: Nicolae Munteanu – portar, Virgil Marchidan – Gabriel Kicsid – 1 gol, Cristian Gațu, Ștefan Birtalan – 9 goluri, Werner Stockl – 1 gol, Radu Voina – 4, Cezar Drăgăniță – 4, Laurențiu Roșu – 1, Dan Petru, Constantin Tudosie – 1, Victor Neagu.
sursa Muzeul Sportului
