Ioana Bran: Aviz favorabil pentru portofoliul tineretului si sportului

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului informează Agerpres.

Cu 21 de voturi pentru şi 12 împotrivă, deputata PSD Ioana Bran, ministru desemnat, a primit avizul favorabil al celor două comisii parlamentare de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Ioana Bran (31 ani) va deveni cel mai tânăr ministru din Guvernul Dăncilă dacă acesta va fi votat luni de plenul reunit al Parlamentului.

Postul de ministru al Tineretului şi Sportului a fost deţinut până de curând de Marius Dunca, senator PSD.

Bran a promis că va continua proiectele predecesorului său privind prioritizarea federaţiilor sportive, unor programe precum ”Campionii României” şi a insistat pe importanţa sportului de masă informeaz[ Agerpres

Ioana Bran, propusă ministru al Tineretului şi Sportului, a scris pe pagina sa de facebook că își dorește să redea sportului românesc demnitatea pe care o merită.

Este o responsabilitate uriașă! Cuvintele mele nu contează (sunt prea puțin importante), ceea ce contează este că PSD a reușit să demonstreze încă o dată că își poate rezolva luările de poziții diferite, printr-o analiză lucidă și deschisă.

Nu am să mă las până nu am să REDAU sportului românesc demnitatea pe care o merită, să promovez respectul față de valorile incontestabile ale celor care prin performanța lor in acest domeniu, FAC ONOARE ROMANIEI! Pentru că, fără un respect reciproc și o comunicare deschisă și sinceră, proiectele pe care le voi iniția ca ministru nu se vor putea concretiza cu rapiditatea pe care mi-o propun.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!” a scris zilele trecute Ioana Bran pe pagina de facebook

 

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate