Irlanda câștigă neînvinsă Six Nations!

Irlanda a învins sâmbătă Anglia cu scorul de 29-16 (10-6), pe Aviva Stadium din Dublin, şi a câştigat ediţia 2023 a Turneului celor Şase Naţiuni cu Mare Şlem, după un meci în care irlandezul Johnny Sexton a devenit cel mai bun marcator din istoria competiţiei, informează  AGERPRES. 

Irlanda a obţinut bonus ofensiv după un meci în care a avut patru eseuri, semnate de Dan Sheehan (două), Robbie Henshaw şi Rob Herring. Trei dintre acestea au fost transformate de Sexton, care a fructificat şi o lovitură de pedeapsă. Veteranul Sexton, în vârstă de 37 de ani, este cel mai bun realizator din istoria Turneului, cu 566 de puncte.

Toate punctele Angliei au fost opera lui Owen Farrell, cu un eseu, o transformare şi trei lovituri de pedeapsă. Oaspeţii au jucat întreaga repriză secundă cu un om mai puţin după eliminarea lui Freddie Steward din minutul 40.

A fost prima oară când Irlanda şi-a trecut în cont Marele Şlem la Dublin, după ce a mai reuşit de trei ori această performanţă, pe Twickenham (2018), Cardiff (2009) şi Belfast (1948).

Irlanda a încheiat turneul cu 24 de puncte, fiind urmată de Franţa, 20 p, Scoţia, 15 p, Anglia, 10 p, Ţara Galilor, 6 p, Italia, 1 p.

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Sportivii loturilor naționale beneficiază de dublă asigurare!

Redacția

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More