Isabell Roch revine la SCM Râmnicu Vâlcea

Portarul german Isabell Roch revine la echipa feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, a anunţat clubul, marţi, pe pagina sa de Facebook.

”Avem bucuria de a vă confirma faptul că goalkeeper-ul, dar şi căpitanul formaţiei noastre din sezoanele precedente, Isabell Roch, revine la Râmnicu Vâlcea. Isa, prin experienţa ei, va aduce un mare plus părţii defensive, rămase descoperite parţial prin accidentarea Ralucăi Kelemen. Goalkeeper-ul de origine germană, care iniţial a decis să se reîntoarcă acasă la finalul sezonului trecut, dorind să fie alături de proaspătul ei soţ, a dat dovadă de caracter, dar şi de respect pentru comunitatea noastră, astfel a acceptat oferta clubului de a fi alături de fete până în vara anului 2024”, a anunţat SCM.

Roch se va alătura antrenamentelor echipei încă din această săptămână.

Portarul Raluca Kelemen a suferit o accidentare serioasă în timpul meciului cu HC Zalău. În urma analizei RMN efectuate, sportiva a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la genunchiul stâng de către doctorul Răzvan Melinte. Clubul a estimat ca Raluca Kelemen va reveni pe parchet, alături de colegele sale, în primăvară.

Roch va fi a treia jucătoare germană din lotul echipei SCM, după Mia Zschocke şi Julia Maidhof.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More