Marți, 11 octombrie, de la ora locală 22:00 (19:00 ora României), la Astana, reprezentativa României întâlnește Kazahstanul într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial 2018.
Organizatorii au anunțat că la partida din această seară se vor afla în tribune maximum 15.000 de spectatori. De asemenea, aceștia au decis să dea drumul instalației de încălzire. Astfel, la ora meciului, deși afară va fi o temperatură la limita înghețului, în interiorul stadionului vor fi 10-15 grade Celsius.
Selecționerul Christoph Daum va miza la acest joc pe 23 de jucători, pe lista oficială fiind o singură modificare față de partida precedentă, câștigată la Erevan cu scorul de 5-0: Alexandru Maxim în locul lui Valerică Găman.
65 de victorii, 24 de remize și 31 de eșecuri a strâns până acum selecționata României în istoria meciurilor de calificare la Campionatul Mondial
6 meciuri oficiale consecutive în deplasare fără înfrângere a strâns echipa națională: ultimul eșec a fost în Grecia, în noiembrie 2013, la barajul pentru CM 2014
[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”citeste si” maxpost=”9″]
