Laura Pristăvița: ”Cred cu tărie în valoarea grupului și în puterea noastră”

Cu o zi înainte de meciul cu Norvegia, atmosfera în mijlocul echipei noastre este una plină de încredere:

”A fost o săptămână destul de încărcată atât fizic, cât și mental pentru noi. E o emoție care zburdă în grupul acesta de câteva zile și iată că am ajuns în Muntenegru cu o atmosferă destul de pozitivă. Simt că există o încredere destul de mare în capacitatea noastră de a ne califica la acest turneu”, a declarat Laura Pristăvița, centrul de la Gloria Bistrița.

După ce au trecut cu bine testarea RT-PCR de azi dimineață, fetele s-au concentrat pe misiunea lor în Muntenegru:”Pandemia nu e plăcută pentru un sportiv, jucăm fără public, însă datoria noastră este să jucăm, să facem ce știm mai bine și să ne bucurăm de sport”, a adăugat ea.

Deși consideră că ar fi fost utile mai multe meciuri în această formulă, Laura, care nu a fost prezentă la EURO 2020, este optimistă: ”Cred cu tărie în valoarea grupului și în puterea noastră”.

Cu un antrenor care a fost timp de trei ani secundul naționalei Muntenegrului, echipa noastră pare să aibă șansa de partea ei: ”Faptul că Adrian Vasile cunoaște echipa Muntenegrului ne ajută, este un atu. Rămâne doar să punem în aplicare ce a spuns Adi și să ajungem la Jocurile Olimpice”, a conchis Pristăvița.

Programul de la Podgorica:

Sâmbătă, 20.30, Norvegia – România (Prima Tv)

Dumnică, 17:00, Muntenegru – România (Prima Tv

Citește si...

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

Măgura Cisnădie depunctată de către FRH

Redacția

Bogdan Voina e noul președinte al FRH! Gheorghe Tadici la al nouălea mandat în Consiliul de Administrație

Redacția

Președinte nou la Federația Română de handbal

Redacția

Constantin Din, după ce a pierdut alegerile la FRH

Redacția

FRH va avea un nou președinte!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More