Liga Florilor va debuta pe 31 august

Federaţia Română de Handbal Feminin a anunţat data începerii noului sezon competiţional, ediţia 2019-2020 urmând să debuteze în data de 31 august.

Sistemul competitional rămâne neschimbat. Noul sezon va începe pe 31 august 2019. Se vor disputa zece etape până în data de 13 noiembrie, după care campionatul va fi întrerupt pentru acţiunea echipei naţionale, care va evolua la Campionatul Mondial din Japonia, programat în perioada 26 noiembrie – 16 decembrie.

Ultimele două etape din tur sunt programate între 8 şi 11 ianuarie, iar prima etapă din retur va avea loc pe 25 ianuarie. Sezonul competițional 2019 – 2020 se încheie în data de 20 mai 2020.

Echipa clasată pe primul loc la final va deveni campioana României, având dreptul să se înscrie în Liga Campionilor. Echipele clasate la finalul campionatului pe locurile 13 şi 14 vor retrograda în Divizia A, iar ocupantele locurilor 11 şi 12 vor participa la barajul pentru menţinere/retrogradare în Liga Naţională alături de ocupantele locurilor 3 şi 4 de la turneul final al Diviziei A.

16-imile de finală ale Cupei României sunt programate în 15 ianuarie 2020, iar oprimile, o lună mai târziu. Sferturile de finală vor avea loc în a doua săptămână a lunii martie, iar Final-Four-ul, în perioada 24 – 26 aprilie 2020. Sezonul se va încheia cu Supercupa României, programată în 25 august 2019. 

 

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate