LOVITURĂ în lumea sportului! Laboratorul antidoping de la București, SUSPENDAT din noiembrie 2017, este SUSPECTAT de falsificarea analizelor

Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a deschis o investigaţie privind posibila falsificare a rezultatelor unor analize de către laboratorul antidoping de la Bucureşti, pentru a-i proteja pe sportivii dopaţi, informează AFP, citată de Agerpres.

Laboratorul de la Bucureşti fusese suspendat provizoriu în data de 29 noiembrie 2017.

AMA, al cărei consiliu fondator s-a reunit joi la Montreal, a anunţat deja suspendarea laboratorului de la Bucureşti, la finele lunii noiembrie 2017, fără să ofere însă un motiv precis. „Anul trecut, am deschis o investiţie asupra acuzaţiilor de rezultate falsificate pentru a-i proteja pe sportivii de elită în România”, a declarat Gunter Younger, şeful serviciului de investigaţii al AMA. „Am intervievat unsprezece persoane de la laborator, am reanalizat eşantioanele, am confiscat sute eşantioane de urină şi de sânge, am examinat documentaţia, corespondenţa electronică (…) am putut stabili dovezi care să confirme aceste manipulări şi principalii săi actori în laborator au fost identificaţi”, a adăugat Younger.

Acesta nu a specificat câte proceduri disciplinare pentru încălcarea regulilor antidoping au fost deschise împotriva sportivilor, indicând că investigaţiile sunt încă în desfăşurare.

[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Lupta politică transformă sportul dintr-un domeniu de excelență într-un câmp de bătălie pentru influență

Redacția

Primul nume pentru șefia ANS. PNL va prelua sportul?

Redacția

Bogdan Matei, forțat să plece din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport

Redacția

Deputatul PNL Ionuţ Stroe, petiţie împotriva Legii Novak

Redacția

Handbalul, profesioniștii FRH și rețelele de socializare 

Iulian A.

La un an după moartea sportivei Iryna Glibko

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More