LPF a anunțat când se pot relua meciurile în Liga 1!

În urma videoconferinţei organizate de LPF, s-au luat mai multe hotrărâri, după ce fotbalul în România a luat o pauză forţată, din cauza pandemiei de coronavirus. 

Primele meciuri s-ar putea juca începând cu 5 iunie, cu o perioadă de adaptare, care ar putea începe de pe 16 mai. De asemenea, s-a extins perioada de licenţiere a cluburilor cu o lună, în timp ce contractele care expiră în vară vor fi valabile până la finalul acestui sezon.

Anunţul făcut de LPF în privinţa reluării Ligii 1

„În primul rând, s-a luat în calcul scenariul reluării meciurilor în Liga 1, începând cu data de 5 iunie, oferind echipelor trei săptămâni de pregătire în prealabil, din data de 16 mai, odată cu expirarea celei de a doua stări de urgenţă, decretată în ţara noastră, obiectivul principal fiind disputarea tuturor meciurilor din ediţia 2019/2020 a

În altă ordine de idei, s-au luat hotărâri în zona de licenţiere a cluburilor, în sensul extinderii cu încă o lună a perioadei limită pentru depunerea actelor în vederea obţinerii acesteia.

Nu în ultimul rând, s-a căzut de acord, între cluburile din Liga 1 şi sindicatul jucătorilor profesionişti, AFAN, de a înainta către FRF un pachet de măsuri şi propuneri de modificări regulamentare, care să permită cluburilor membre ale LPF şi FRF să poată prelungi contractele jucătorilor până la finalizarea ediţiei de campionat actuale, în această situaţie aflându-se 36% din jucătorii profesionişti legitimaţi la cluburile membre LPF.

Toate propunerile de mai sus vor fi transmise CEX al FRF în vederea adoptării unei decizii finale.Mai mult, s-a consolidat colaborarea dintre LPF si AFAN, în acest sens fiind identificate două planuri majore de acţiune, respectiv protejarea economică a jucătorilor prin primirea la timp a remuneraţiilor contractuale şi totodată prin sprijinirea procesului de reconversie profesională a foştilor fotbalişti care după încheierea activităţii vor fi angajaţi de către cluburi pentru a folosi experienţa acumulată de către aceştia”, a transmis LPF. 

[themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”stiri” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column]

[themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”handbal” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column]

Citește si...

Frustrare mare la Clubul Sportiv al Armatei

Szabi R

Modificare a calendarului competițional în finalul sezonului

Mircea M

6 regiuni pentru dezvoltarea fotbalului românesc

Oana B

37 de ani de la câștigarea Supercupei Europei!

Redacția

Dani Alves, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol

Szabi R

Federația Română de Fotbal împlinește azi 94 de ani

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More