Lucian Bode: Construirea unui noul complex sportiv poate începe: „Nu mai avem nici un fel de oprelişte”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a spus astăzi că CS Dinamo a câștigat procesul cu Nicolae Badea fostul acționar de la FC Dinamo, astfel că pe actualul amplasament al stadionului Dinamo se va putea construi un nou complex sportiv.

Lucian Bode: „Nu mai avem nici un fel de opreliște”

„Aşa cum ştiţi, blocajul a existat în realizarea unui complex sportiv la Dinamo, în pachetul mare cu celelalte stadioane, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, şi a fost generat de aceste litigii în instanţă. În luna aprilie am primit din partea Curţii de Apel o comunicare definitivă şi irevocabilă, că nu mai avem nici un fel de oprelişte în ceea ce priveşte construirea unui complex sportiv aici din punct de vedere al litigiilor juridice.

În consecinţă, terenul pe care ne aflăm astăzi, pe actualul amplasament al stadionului, aparţine statului român şi putem să luăm în calcul construirea unui complex sportiv pe actualul amplasament. Ştiţi foarte bine că anul trecut era în discuţie construirea unui stadion nou de dimensiuni reduse pe velodrom, acum putem să analizăm cele două variante”, a spus Bode pentru AGERPRES.

 

Ministrul a explicat și procedura: „Calendarul, foaia de parcurs, este una foarte strânsă, am trimis deja către Compania Naţională de Investiţii intenţia noastră de a realiza un complex sportiv modern aici, pe acest amplasament, pe actualul amplasament al stadionului.

Aşteptăm să primim confirmarea din partea Companiei Naţionale de Investiţii, vor urma celelalte proceduri de obţinere a certificatului de urbanism, a studiului de comandă, de realizarea a documentaţiei de asumare şi bugetare a demolării, pentru că aici vorbim de o componentă pe care trebuie să şi-o asume Ministerul Afacerilor Interne şi Dinamo, şi costurile nu sunt deloc nesemnificative, vorbim de aproape două milioane de euro, plus-minus.

Stadionul Dinamo

Deci după toate aceste etape odată parcurse, cu siguranţă sfârşitul anului ne va găsi în posibilitatea de a scoate la licitaţie execuţia acestui complex sportiv. Vorbesc, încă o dată, de un complex sportiv, nu de un stadion simplu, în care îşi vor găsi locul multe ramuri sportive ale acestui club de elită al României”.

În viitorul apropiat, după ce primim confirmarea de la Compania Naţională de Investiţii, pentru că va trebui să ne introducă în lista sinteză, să apară un nou ordin de ministru, cu o listă reactualizată, atunci cu siguranţă voi comunica public foaia de parcurs despre care vorbim. Dar, da, este este veste foarte bună pentru suporterii dinamovişti. Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne

Citește si...

Lupta politică transformă sportul dintr-un domeniu de excelență într-un câmp de bătălie pentru influență

Redacția

Primul nume pentru șefia ANS. PNL va prelua sportul?

Redacția

Bogdan Matei, forțat să plece din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport

Redacția

Deputatul PNL Ionuţ Stroe, petiţie împotriva Legii Novak

Redacția

Handbalul, profesioniștii FRH și rețelele de socializare 

Iulian A.

La un an după moartea sportivei Iryna Glibko

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More