Marius Niculae a revenit la FC Dinamo Bucureşti si a fost anunţat oficial în cadrul unei conferinţe de presă organizata la RIN Grand Hotel.
Născut şi crescut în spiritul lui Dinamo, „Săgeată”, aşa cum este alintat de fanii dinamovişti, a revenit în Ştefan cel Mare şi este noul căpitan al echipei. Câştigător a cinci trofee în tricoul alb-roşu, Marius Niculae le-a transmis fanilor dinamovişti că este pregătit sa dea totul pentru Dinamo şi speră sa mai câştige cel puţin un trofeu cu echipa lui de suflet.
“Mă bucur că am posibilitatea de a îmbrăca din nou tricoul alb-roşu. Le mulţumesc tuturor celor aflaţi aici la masă pentru ca mi-au oferit posibilitatea să mă intorc la Dinamo. Ştiu că ne aşteaptă mult muncă. Doar prin muncă, disciplină şi seriozitate putem aduce Dinamo acolo unde îi este locul. Nu va fi uşor, dar nici imposibil. Răspunsul meu va fi pe teren, nu aici. Nu îmi este frică, trecem printr-o perioadă foarte grea şi vreau să dau o mână de ajutor. Dinamo este echipa mea de suflet şi vreau să redevină ceea ce a fost” a declarat Marius Niculae la revenirea în Ştefan cel Mare
