În cursa pentru obținerea mărcii Pandurii, clubul gorjean s-a asigurat din două părți că nu va pierde marca pe care vrea să fie proprietar și omul de afaceri Nicolae Sarcină.
Pe de o parte, clubul gorjean a făcut opoziție procesului inițiat de omul de afaceri Nicolae Sarcină de a înregistra marca Pandurii, care i-ar da mână liberă în folosirea mărcii Pandurii pentru a vinde diverse produse alcoolice sau agricole.
Oficialii clubului dau asigurări că și-au luat măsuri de precauție. În cazul în care acest demers nu va avea un final favorabil pentru Pandurii, clubul gorjean are la îndemână un act notarial semnat de Nicolae Sarcină prin care acesta se obligă să cedeze marca pentru ca funcționarea clubului să nu fie pusă în pericol. Între timp, Nicolae Sarcină a devenit și sponsorul principal al echipei fanion a Olteniei, contribuind la bugetul clubului cu 5 miliarde de lei vechi.
