Meci de pregătire cu Irlanda de Nord în martie 2024

Reprezentativa României va disputa un meci de pregătire cu Irlanda de Nord în luna martie, anul viitor. În luna martie, selecționata României va disputa două jocuri. Primul va avea loc vineri, 22 martie, pe Arena Națională, în compania reprezentativei Irlandei de Nord. Ora de start a partidei va fi stabilită ulterior împreună cu televiziunea ce va transmite în direct întâlnirea.

Tricolorii au început pregătirea pentru EURO 2024

Până acum cele două selecționate s-au întâlnit de 8 ori. România s-a impus de două ori, trei partide s-au terminat la egalitate, iar nord-irlandezii au câștigat în trei rânduri. Ultima oară, cele două formații s-au aflat față în față în toamna lui 2020, în Liga Națiunilor, ambele partide încheindu-se la egalitate, 1-1, atât la București, cât și la Belfast.

Al doilea joc de pregătire, în diaspora

Pentru cel de-al doilea joc din luna martie, care va avea loc pe 26 martie, se caută o soluție pentru a se disputa un meci într-o țară în care diaspora românească este bine reprezentată. Se dorește acest lucru din dorința de a aduce Echipa Națională aproape de suporterii din străinătate ca o recunoștință pentru susținerea oferită de aceștia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024. Tratativele sunt avansate, iar anunțul oficial va fi făcut în zilele următoare.

Când și unde joacă România la EURO

Naționala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:

  • 17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
  • 21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)
  • 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
  • 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024.

Citește si...

25 de jucători convocați pentru „dubla” cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor

Redacția

Mircea Lucescu a condus prima ședință de pregătire la Mogoșoaia

Redacția

Modificare în lotul României pentru primele meciuri în noua ediție a Ligii Națiunilor

Redacția

Lotul României pentru primele meciuri în noua ediție a Ligii Națiunilor

Redacția

Mircea Lucescu este noul selecționer al Echipei Naționale a României

Oana B

Echipa națională de fotbal rămâne fără selecționer! Hagi a refuzat oferta!

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More