Mişcarea fizică, ne ajută să ne tonifiem corpul, să fim mai energici sau chiar să ne îmbunătăţim starea de sănătate. Exerciţii fizice uşoare, sau antrenamente intense, care implică atât corpul, cât şi mintea, orice formă de sport este binevenită atunci când conştientizam câte beneficii ne poate aduce.
Mișcarea este bună nu doar pentru sănătatea fizică, ci și pentru cea mentală. Una dintre consecințele efortului fizic prelungit este apariția gândurile pozitive. Efortul duce la secreția de endorfine (moleculele fericirii), iar orice activitate fizică stimulează dopamina, acest neurotransmițător esențial al bunei dispoziții și al plăcerii.
Miscarea înseamnă bucurie, energie, buna-dispozitie, chef de viata.
Mișcarea compensează încetinirea metabolismului. Consumul energetic scade cu 5-8% la fiecare 10 ani de viață, iar arderea caloriilor se face în proporție de 30-40% prin contracția musculară, adică prin mișcare.
Sportul împiedică atrofierea musculară cauzată de îmbătrânire.
Activitatea fizică regulată reduce de 100 de ori riscul de accident cardiac, scade tensiunea arterială și colesterolul din sânge.
EFECTUL SPORTULUI ASUPRA METABOLISMULUI
Sportul de rezistență (mers, alergare, înot, bicicletă, aerobic) folosește mai multă grăsime drept combustibil, dar nu modifică metabolismul deoarece nu contribuie semnificativ la cresterea masei musculare.
Sportul intens (sala de forță) arde mai multa glucoză și mai puțin țesut adipos, însă crește masa musculară și consecutiv accelerează metabolismul bazal. Întreruperea acestui tip de exerciții este urmată de diminuarea ratei metabolice după numai 3 zile de repaus.
Indiferent ce tip de activitate fizică preferați, important este să fie regulată și constantă (30-45 minute de minim 3 ori/ săptămână).