Naționala de handbal feminin a României s-a reunit în vederea pregătirii turneului preolimpic

Noul selecționer al echipei naționale de handbal feminin a României, Bogdan Burcea, a convocat 20 de jucătoare pentru prima acțiune a lotului național pe anul 2020. Tricolorele se pregatesc la Bucuresti în vederea abordării turneului de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, care va avea loc în 20 – 22 martie, la Podgorica.

Pe lista celor 20 de handbaliste se regăsesc și trei jucătoare de la Handbal Club Zalău: Raluca Kelemen şi jucătoarele de câmp Dana Abed Kader, cea mai bună marcatoare a campionatului şi Alexandra Severin.

Turneul preolimpic se dispută în martie, iar până atunci fetele vor mai avea o acţiune de pregătire, în februarie.

„Este o perioadă foarte importantă, trebuie să ne cunoaștem, pentru că suntem multe fete noi. Nu ne este teamă de nimeni la turneul preolimpic, vom face niște meciuri foarte bune și ne vom demonstra valoarea”, a declarat Alexandra Severin pentru ProSport.

Muntenegru, Norvegia și Kazahstan sunt adversarele României în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Doar primele două vor obține și biletele pentru Tokyo 2020.

Lotul României pentru prima acțiune:

Portari: Dumanska (SCM Rm. Vâlcea), Dedu (CSM București), Kelemen (HC Zalău)

Extreme stânga: Dincă (Gloria Bistrița), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)

Extreme dreapta: Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

Interi stânga: Neagu (CSM București), Tiron (Dunărea Brăila), Severin (HC Zalău)

Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Craiova), Patricia Vizitiu (SCM Craiova)

Centri: Rotaru (Gloria Buzău), Dache (Dunărea Brăila), Țicu (SCM Craiova), Pristăvița (Gloria Bistrița)

Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina), Abed-Kader (HC Zalău)

FotoFacebook FRH

[themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”volei” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column][themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”handbal” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column]

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

S-a stabilit programul Ligii Florilor, ediția 2026-2027

Redacția

Liga Florilor își află programul pentru noul sezon

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More