Neptun la prima victorie in liga nationala!CSU Neptun Constanta – Univ. Jolidon Cluj 33-25

CSU Neptun Constanţa a obţinut primul succes în actuala ediţie a Ligii Naţionale de handbal feminin dupa sase etape. În primul meci din etapa a 7-a, formaţia constănţeană a învins, scor 33-25 (18-9), pe Universitatea Jolidon Cluj. Puţini erau cei care credeau în succesul Neptunului în confruntarea cu Jolidon Cluj, echipă ce reprezintă România în actuala ediţie a Cupei EHF, dar Constanţa a răsturnat orice calcul al hârtiei.

neptun

CSU Neptun a pus stăpânire pe joc încă din start, iar în min. 18 conducea cu 11-5, graţie celor zece intervenţii ale Mihaelei Petrescu şi celor opt goluri reuşite de Alla Sheiko!!! Clujul nu a reuşit să găsească antidotul evoluţiei entuziasmante a gazdelor, care la pauză au intrat la cabine cu un avans de nouă lungimi, 18-9! Scenariul nu s-a schimbat nici în parţialul secund, iar după o scurtă perioadă mai bună a Clujului, care s-a apropiat la şase goluri, 21-15 (min. 38), Neptunul şi-a continuat cursa către prima victorie din actuala stagiune. Apărarea a continuat să funcţioneze foarte bine, Oana Ionescu a înscris mereu pe contraatac, iar în final, Neptunul s-a impus cu un categoric 33-25.

„Ne bucurăm că am reuşit să devenim o echipă. Ne-am ambiţionat pentru că ne-am dorit foarte mult victoria. Am muncit foarte mult”, a declarat, la final, interul Bianca Tiron. „Am întâlnit o echipă cu jucătoare care au multă experienţă şi mi-a fost teamă de acest meci. Obiectivul nostru este să formăm o echipă bună pentru play-out pentru a rămâne în prima ligă. Moralul lor creşte după acest meci”, a precizat şi antrenorul principal al formaţiei constănţene, Ion Crăciun.

Pentru CSU Neptun au evoluat: Petrescu (20 intervenţii, 1x7m), Dumanska; Sheiko 10g (1x7m), Tiron 8g, Enescu 5g, Ionescu 4g, Zlavog 2g, Vasiliu, Orşivschi şi Mărginean – câte 1g, Toma 1g (1x7m). De la Jolidon s-a remarcat Simona Vintilă, autoare a 9 goluri (7x7m).

Citește si...

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Duel dificil pentru gorjence

Vasile.M

Comentatorii deranjați de arbitrajul de la Baia Mare

Iulian A.

Minaur a obținut un egal cu CSM București

Iulian A.

Campioana CSM București sancționată de FRH

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More