Sârbul de 28 de ani a pierdut finala de la Roland Garros pentru a treia oară, după finalele pierdute în 2012 (4–6, 3–6, 6–2, 5–7 cu Rafael Nadal) și 2014 (6–3, 5–7, 2–6, 4–6 contra aceluiași Rafael Nadal).
Novak Djokovic, care a trecut în ”sferturi” de Rafael Nadal (7-5, 6-3, 6-1) și în semifinale de Andy Murray (6-3, 6-3, 5-7, 5-7, 6-1), după o partidă întinsă pe două zile, va fi premiat cu 1.200 de puncte și 900.000 de euro.
Djokovic, care se antrenează deseori cu Stanislas Wawrinka, s-a impus de 5 ori la Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013 și 2015), de două ori la Wimbledon (2011 și 2014) și o dată la US Open (2011). Sârbul s-a calificat deja la Turneul Campionilor de la Londra, programat între 15 şi 22 noiembrie, încă după victoria contra lui Rafael Nadal, deținătorul recordului absolut pe zgrua franceză, cu 9 succese (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014).
Totuși, Djokovic s-a impus în toate competiţiile importante disputate de la începutul acestui an – Openul Australiei şi turneele de la Indian Wells, Miami, Monte Carlo şi Roma -, singura excepţie fiind turneul de la Madrid, câştigat de scoţianul Andy Murray, la care sârbul nu a fost însă prezent, preferând să se odihnească.
