O nouă etapă a procesului de pregătire a arbitrilor pentru implementarea asistenței video în fotbalul românesc

În luna martie, se intră într-o nouă etapă a procesului de pregătire a arbitrilor pentru implementarea asistenței video în fotbalul românesc.

Dacă până acum arbitrii s-au familiarizat cu sistemul în birourile CCA, analizând diferite faze de joc din fotbalul european, de acum aceștia se vor muta împreună cu camera VAR mai aproape de terenul de joc, participând live la jocuri. În primă fază, asistența video va fi testată în mod offline.

Arbitrii vor urmări partide care se vor disputa la Centrul Național de Fotbal Buftea și pe parcursul cărora vor trebui să indice situațiile care aceștia consideră că trebuie să fie verificate, să decidă dacă sunt verificate doar de VAR sau și de arbitru, pe teren. Scopul acestui pas este de a aplica toate noțiunile dobândite până acum și de a verifica consistența grupului în luarea deciziilor înainte de a trece la exercițiile live.

Abia din următoarea etapă, în care vor fi regizate multiple ”incidente” în jocuri, arbitrii VAR vor putea interveni în timp real asupra deciziilor luate pe teren.

Ca ultim pas înaintea implementării VAR începând cu viitorul sezon va fi testarea sistemului și a arbitrilor la jocuri amicale sau de juniori, cu intervenții în timp real.

„Suntem în grafic cu pregătirea arbitrilor, s-a încheiat etapa în care am lucrat pe simulatoare. De acum, echipăm mașinile VAR și pregătim structura exercițiilor practice de la Buftea. Vom lucra simultan pe două terenuri în condiții de meci oficial, cu car de transmisie și asistență video”, a declarat Alexandru Deaconu, lider proiect VAR.

Citește si...

Gică Hagi revine la echipa naţională!

Redacția

Volei Alba Blaj se impune în primul meci al finalei

Oana B

Știința Explorări Baia Mare a retrogradat

Redacția

Steaua învinsă acasă de Dinamo în primul meci al semifinalei Diviziei A la volei masculin

Redacția

U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Buducnost în faza Top 8 din ABA League

Redacția

Băimărencele învinse la Slatina

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More